Patru bărbați, arestați preventiv după scandalul violent de pe strada Ecoului

0
89

Patru bărbați au fost arestați preventiv pentru 30 de zile în dosarul privind conflictul violent produs săptămâna trecută pe strada Ecoului din municipiul Baia Mare.
În timpul anchetei, una dintre persoanele rănite a fost examinată de medicii legiști, care au stabilit că leziunile suferite i-au pus viața în pericol. În aceste condiții, încadrarea juridică a fost schimbată din infracțiunea de lovire sau alte violențe în tentativă de omor, fiind cercetată și fapta de tulburare a ordinii și liniștii publice. Dosarul a fost preluat de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș.
În baza delegării procurorului de caz, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, sprijiniți de criminaliști și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au efectuat trei percheziții domiciliare în Baia Mare. În urma acestora au fost ridicate mai multe bunuri care pot constitui probe în anchetă.
Totodată, polițiștii au pus în executare cinci mandate de aducere, iar persoanele vizate au fost conduse la audieri.
La finalul cercetărilor, patru bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, iar ulterior instanța a dispus arestarea lor preventivă pentru 30 de zile. Aceștia au fost încarcerați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș.

Tânăr arestat după ce a smuls o bijuterie de la gâtul unei femei de 80 de ani

Un tânăr de 24 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce este bănuit că a tâlhărit o femeie de 80 de ani în municipiul Baia Mare.
Fapta a avut loc în 12 iulie a.c., pe bulevardul Republicii. Potrivit polițiștilor, femeia a fost deposedată prin violență de o bijuterie pe care o purta. Victima a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportată la spital de un echipaj SMURD.
În urma cercetărilor, polițiștii au identificat un tânăr de 24 de ani, bănuit de comiterea faptei. Acesta a fost dus la audieri, iar o parte din prejudiciu a fost recuperată.
La data de 16 iulie, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior Judecătoria Baia Mare a dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.

Amenzi de 4.500 de lei și controale pentru prevenirea cerșetoriei

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Baia Sprie au desfășurat, joi, 16 iulie, o amplă acțiune în sistem integrat, având ca scop prevenirea faptelor antisociale și creșterea siguranței publice.
În cadrul activităților, oamenii legii au urmărit prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului, a faptelor de violență, precum și combaterea cerșetoriei și a vagabondajului. Totodată, au fost intensificate controalele în trafic pentru depistarea șoferilor care conduc sub influența alcoolului sau a altor substanțe și pentru sancționarea încălcării regulilor de circulație.
În timpul acțiunii, polițiștii au legitimat peste 30 de persoane și au verificat 21 de autovehicule.
Pentru abaterile constatate au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 4.500 de lei. De asemenea, a fost reținut un certificat de înmatriculare și a fost retras un set de plăcuțe cu numere de înmatriculare.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.