CS Unirea Șișești, pe primul loc la Rebellion Strength Festival din Timișoara

0
46

Sportivii de la CS Unirea Șișești au avut o evoluție foarte bună la Rebellion Strength Festival, competiție desfășurată la Timișoara. Cei șase reprezentanți ai clubului au cucerit în total 15 medalii și au contribuit la clasarea echipei pe primul loc în ierarhia cluburilor.
Cele mai bune rezultate au fost obținute de Ionuț Tomoioagă, care a câștigat patru medalii de aur, la brațul stâng și drept, atât la categoria +100 kg, cât și la Open.
Tot patru medalii a obținut și Olimpiu Făt, cu două locuri I la categoria -100 kg și două locuri II la Open.
Vivien Moni a urcat de două ori pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, câștigând competiția Open la brațul stâng și brațul drept.
Denis Kozma a obținut un loc I la brațul stâng și un loc II la brațul drept, la categoria -70 kg.
De asemenea, Antonio Golban a încheiat concursul cu două medalii de argint la categoria +100 kg și o medalie de bronz la Open, brațul drept.
Rebellion Strength Festival a reunit sportivi din mai multe discipline de forță, programul competiției incluzând întreceri de Strongman, Armwrestling și Powerlifting, desfășurate în Muzeul Satului Bănățean din Timișoara.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.