48 de noi locuințe pentru tineri, finalizate în Nistru

0
31

Un pas important pentru comunitatea din locală din Orașul Tăuții-Măgherăuș: a avut loc recepția la terminarea lucrărilor ansamblului de locuințe sociale pentru tineri aflați în dificultate, construit în localitatea Nistru.
”Am marcat finalizarea unui proiect deosebit de important pentru Ora­șul Tăuții- Măgherăuș: recepția la terminarea lucrărilor la obiectivul de investiții Ansamblul de locuințe sociale pentru tineri aflați în dificultate din oraș, finanțat prin PNRR – Componenta C10. Este ultimul proiect derulat prin PNRR în orașul Tăuții-Măghe­ră­­uș, finalizat la termen și, totodată, cel mai mare proiect implementat până în prezent în orașul nostru cu un puternic impact social. Dincolo de investiția în infrastructură, acest proiect înseamnă 48 de apartamente noi, moderne și conectate la toate utilitățile, care vor veni în sprijinul tinerilor aflați în dificultate și al familiilor defavorizate din comunitatea noastră. În cel mai scurt timp, după parcurgerea procedurilor necesare, cele 48 de apartamente vor fi atribuite și predate beneficiarilor, oferind unor familii șansa la un loc pe care să îl poată numi acasă și la condiții de trai mai bune”, a spus Dumitru Marinescu, primarul orașului. Valoarea totală a proiectului este de 20.312.293,95 lei, cu TVA, pentru Zona 1 + Zona 2.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.