Scurtă radiografie, ca un RMN • Maramureșul de Ieri. De Azi. De Mâine

A fost odată ca niciodată un ținut voievodal, populat de daci liberi, apoi de voievozi, apoi de nobili, de nemeși. Liber, independent, cu oameni vajnici. O civilizație a Lemnului, totul era din lemn inclusiv chiureta-fusul cu zurgălăi. Cei care ne împilau își găseau iute sfârșitul sub sabia dreptății a haiducilor iubitori de popor, cei ce luau de la bogați și dădeau la săraci. Minoritățile erau minorități, dom’le, ce atâtea drepturi? Și-acum să ne trezim la realitate, oricât ar fi ea de puțin măgulitoare. Să trecem în revistă cine-am fost, cine suntem și ce vom fi. Sau ce am putea fi.

IERI

Maramureșul a fost inițial un imens codru. „În jurul anului 1900, pădurile ocupau aproximativ 55% din suprafața comitatului Maramureș. În Evul Mediu și epoca modernă timpurie, înainte de marile defrișări industriale și colonizările forestiere de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și al XIX-lea, procentul a fost și mai mare, estimat la peste 60–70% din teritoriu, zona depresionară și văile principale fiind acoperite de codri seculari”, conform lui Constantin C. Giurescu, în „Istoria pădurii ro­mâ­nești”.

Dar să vedem cum trăiau nobilii noștri strămoși. Ne lămurește marele geograf, geolog și paleontolog, academicianul Ion Th Simionescu. „Maramureșul rămâne un colț svițeran de la granița de nord a României. Nu este exagerare. Una din acele văi tăinuite din labirintul Alpilor, care te ademenește din depărtare, o ai înainte cât poți pătrunde cu privirea. E o adevărată covată pământească, pe fundul căreia curg Iza și Vișăul în lung, ale cărei margini se înalță în zid muntos, ce-o închide de jur împrejur. O singură poartă e tăiată către apus, pe unde ș-a făcut loc Tisa, ca să iasă la larg. Maramureșul rămâne astfel un ținut izolat în care cu greu poți răzbate trecând peste coamă de munți” – scrie prof. Ion Th Simionescu în 1939-1940 în lucrarea sa „În lungul graniței”, bătând efectiv în bocanci conturul României. „În cadrul impunător al munților stau închise dea­luri din ce în ce mai joase. Privite de sus fac impresia unui aluat abia frământat în covata naturală. În acest ținut sunt îngrămădite satele, cele mai multe în lungul apelor curgătoare sau pe coasta mai înălțată a dea­lurilor. Pe vremuri de ploi putrede, revărsările apelor aduc pustiiri, dar și alunecări de straturi. De aici și marea sărăcie ce domnește în Maramureș. Ogoarele n-au stabilitate, n-au hrană bogată, fața pământului este mereu primenită”. Pădure cât vezi cu ochii. Inundații. Sărăcie.

AZI

Să lărgim însă ideea de „Azi” puțin. Pentru că au avut loc mutații în Maramureș, în perioada industrială. S-a făcut minerit masiv. S-a exploatat pădure masiv. Sare la fel. În întreg secolul 20, indiferent de stăpânire, fie ei maghiari, statul comunist sau Statul la Stat de azi, Maramureșul a fost abuzat. Stau dovadă sutele de iazuri și halde de steril, mine închise cu gura, cu un șir de bolțari BCA. Fabrici dărâmate. Dar de ce să nu amintim jaful sovietic, SOVROM-urile, care sub pretextul despăgubirilor de război au tăiat nu versanți, ci munți întregi, în anii 50 ai secolului trecut? Plus minereu. Plus prospecțiuni de uraniu, obsesia lor majoră pentru bomba nucleară? Dar să ajungem la AZI. Cel palpabil. Cum-necum, Maramureșul a reușit să se pună oarecum pe picioare. Nicolae Iorga intra în noiembrie 1906 în Maramureș peste pasul Pris­lop, pe la Borșa spre Sighet, apoi spre Baia Mare și spre Sălaj. A umblat pe drumuri desfundate, cu noroaie, a văzut români săraci lipiți pământului și evrei bogați, unguri asemenea. S-a văzut cu nobilii Anderco, dar și cu magnatul Pocol de pe Valea Borcutului din Baia Mare. Nu a lăudat Maramureșul, de i-ați citit jurnalul de călătorie, câtuși de puțin. Departe de ima­ginea noastră idilică ce ne-o facem noi despre noi. Însă la timpul prezent, Maramureșul are drumuri impresionante, își face rețele de apă și de canalizare te miri pe unde, la fel are rețele electrice unde odinioară avea mii de gospodării neelectrificate, asta la nivelul anilor ‘90 de secol 20. Are iluminat public cu panouri fotovoltaice pe alocuri! Va avea rețele de gaz în Maramureșul istoric și în Țara Codrului. A pierdut însă din cele de Ieri: mai avem 46-49% suprafață împădurită, tot mult, dar, vai, ce puțin, dacă umbli prin codri și știi ce vezi pe acolo, câtă presiune asupra pădurii. Dar cel mai mare blestem al Maramureșului e că a pierdut ceva mai de preț. Maramureșenii. Sunt 30% plecați, cei cu putere de muncă, în lume. De tot sau periodic, dar îndeajuns cât să nu mai facă nimic pe-acasă, dacă vin cu „euroi”. Terenuri nelucrate pe maluri de râuri, în lunci mănoase. Pășuni și fânețe uitate de decenii, deja împădurite cu mesteceni și plopi. Avem însă loc asigurat în topul național al numărului de biserici, cu 658 de biserici în Maramureș.

MÂINE

Ce ne rezervă viitorul? Bine-ar fi să privim încolo, nu înapoi. Un citat superb, pe care însă nu știm cui să-l atribuim, spune așa: „E ușor să fii comunist într-o țară liberă. Dar încearcă să fii liber într-o țară comunistă”, asta cu trimitere, nu aluzie, celor ce văd trecutul luminos. Cât celor ce văd viitor luminos „cu noi prin noi”, am vrea să le reamintim că mai tot ce s-a făcut în Maramureș din 1989 încoace e cu fonduri europene. Și că dacă e ca ele să se retragă, toate investițiile rămân în aer. Inclusiv Baia Mare cea scurmată. Iar dacă ne raportăm la „rețeta” Apă Aer Energie, să vedem: apă abia de mai este, Maramureșul suferă de lipsă de apă fără noimă, din cauza tărăgănării investițiilor de gen, de la Runcu la POIM. Aer… am rămas cu poluarea remanentă, pe de o parte din praful de pe iazurile de steril, pe de alta din traficul auto masiv. Nu, nu mai plouă cu acid în Baia Mare. Așa e. Dar nici nu e aer ca în Șaua Știol. Energie…vedeți și Dvs. Carburantul a ajuns la prețuri record chiar pentru Europa, tot nu foarte justificat. Energia electrică e și ea în atenție, tot pe slăbiciunea Statului care nu respectă prosumatorii. Încălzirea globală ne-a adus temperaturi record pe termen lung, iar noi facem parcuri de betoane. Sub Carpați. Cu ochii la munte. Mai țineți minte istoria Londrei? Cum erau toți bolnavi de plămâni, consumând cărbune, făcând industrie poluantă? Știți unde sunt acum? „În Londra, spațiile verzi și albastre (inclusiv parcuri, grădini și ape) ocupă aproximativ 40% până la 50% din suprafața totală a orașului. În plus, acoperirea cu coroane de arbori (vegetație forestieră urbană) este de circa 21%, îndeplinind criteriile ONU pentru a fi considerată o pădure urbană”. Londra, pădure urbană.
Ieri. Azi. Mâine. „Îți trăiești viața astăzi, nu mâine și cu siguranță nu ieri.” – John Grisham. Americanul. „Se spune că există trei timpuri: trecut, prezent și viitor. Ce greșeală grosolană și dăunătoare. Există două feluri de timp, trecut și viitor, prezentul e în afara timpului. Și viața adevărată, liberă se află în afara timpului, adică în prezent. Cât de important este să știm asta. Se poate trăi numai în prezent, adică liber.” – Lev Tolstoi. Rusul. „Creștinul este cel ce nu trăiește nici în trecut, nici în viitor, ci numai în prezent. Trecutul nu-l apasă, viitorul nu-l îngrijorează.” – Nicolae Steinhardt. Românul…