21 august 1968, tancuri la Praga

0
4

Mă întorc în amintire, având ca reper această zi de răscruce pentru istoria multora dintre noi. Mai ales a celor care, în 1968, eram majori sau militari. Cu adevărat, pe lada familiei, am retrăit un episod tulburător din viața mea. Pe care vi-l voi povesti, în scris, mai la vale. De altfel, nu era din viața mea, ci a țării, a unui sistem politic și militar european, despre care nu știam aproape nimic. La optsprezece ani, câți aveam atunci, ce știam despre Tratatul de la Varșovia? Ceva schematic, pentru nota de trecere la școală. Apoi m-am mai limpezit.
Acum 58 de ani s-a întâmplat un act care a marcat istoria recentă. În ziua de 21 august 1968, trupe ale Tratatului de la Varșovia, sub comandă sovietică, au invadat Cehoslovacia. Cum s-a întâmplat și în Ucraina. Pentru noi, cei tineri, întâmplarea ni s-a părut șocantă. Toate explicațiile, vă spun sincer, ni le dădeam în mintea noastră. Cui era să-i cer lămuriri? Că eram acasă, cu mama și cu tata. Era o zi bună de fân. Iar sistemul era tăcut. Am trăit un moment sufletesc cu multe întrebări. Am auzit la un radio, care stătea pe geam, că tancuri și militari au intrat în Praga. Fără România și Albania. O acțiune militară care a pus capăt mișcării de reformă liberal, cunoscută sub numele de Primăvara de la Praga, condusă de Alexander Dubcek. Era dimineață și ne pregăteam să mergem la câmp. Atunci am avut o atitudine de care nu-mi este rușine nici astăzi, deși aparține farmecului aventurii.
Am sprijinit de casă furca, grebla și coasa, cu care trebuia să urc în Valea Mătrăgunii, și le-am spus alor mei că eu plec la Șomcuta Mare, la colegul meu de bancă, Titus Botiș. Cu care împărtășeam gânduri naționale, la temperatura vârstei. Nu știu ce înțelegere părintească s-a întâmplat, încât mama mi-a dat 25 de lei, să am de drum. Am luat un autobuz până la Baia Mare. Atunci autogara băimăreană era în zona Pieței de astăzi. Am avut un răgaz, și m-am plimbat prin oraș. Am ajuns în fața magazinului Energia, unde erau în vitrine mai multe televizoare, evident alb-negru, în care Ceaușescu, cu mânecile suflecate, vorbea aprins despre invadarea Cehoslovaciei.
Într-o jumătate de veac am citit foarte multe lucrări despre acel episod de politică externă românească. Creierul, se pare, a fost Ion Gheorghe Maurer, pe atunci premier. Cert este că atunci Ceaușescu a vorbit în fața a peste 100 000 de persoane. Am reconstituit, din documente, discursul văzut de mine în acea împrejurare băimăreană. S-a spus: “Pătrunderea trupelor celor cinci țări socialiste în Cehoslovacia constituie o mare greșeală și o primejdie mare pentru Europa.” Cele cinci țări erau URSS, Ungaria, Bulgaria, Polonia și Republica Democrată Germană. Care au îndreptat spre Praga 200 000 de soldați (unii spun că au fost o jumătate de milion), 1000 de avioane și mii de tancuri. Punctul culminant al discursului a fost respingerea pretextului de hegemonie a sovieticilor. În final, se lansa ideea că o invazie asupra României ar fi posibilă și cerea sprijinul total al populației pentru o eventuală rezistență.
Evenimentul românesc de atunci a fost tălmăcit și răstălmăcit că nu s-a ales nimic de el. Cică sfidarea hegemoniei sovietice a dus la cultul personalității. Că așa este istoria! Cert este că imediat după 21 august, a ajuns la București ministrul englez de externe, s-au perindat șefi de state europene, în frunte cu generalul De Gaulle, președinte al Franței. După un an, a venit în România președintele american Nixon. Apoi șeful statului român a fost în caleașca reginei Angliei. Și multe altele. Care, apoi, au fost șterse din calendarul istoriei noastre. Dar nu uit să vă spun că eu am luat autobuzul spre Șomcuta Mare. Colegul meu de bancă, de la Liceul Pedagogic din Sighetul Marmației, a înțeles venirea mea. Ne cunoșteam bine sufletele. Repede, a improvizat ceva bagaje și am urcat, pe un deal din preajmă, la un punct trigonometric, de unde vedeam dacă s-ar mișca niscaiva trupe. Evident sovietice. Că așa s-a sugerat la radio. Am stat noi acolo vreo două zile și două nopți, dar nu am văzut inamici.
Eu m-am întors acasă unde mă așteptau grebla, furca și coasa în șură. Ce era în mintea noastră de adolescenți? Socotiți domniile voastre. Eu și cu Titus credeam că ne apărăm țara. Zău, a fost adevărat! Am scris pentru a nu uita cum a fost.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.