Scrisori de la cititori
Locuim pe str. 1 Mai nr. 1 Baia Mare, într-o clădire foarte veche. În mod normal, ar trebui ca toţi proprietarii să avem grijă să protejăm clădirea. În cazul coproprietăţii obişnuite, fiecare coproprietar este titularul exclusiv al unei cote părţi din dreptul de proprietate şi poate dispune în mod liber de aceasta în lipsă de stipulaţie contrară.
Fiecare coproprietar are dreptul de a folosi bunul comun în măsura în care nu schimbă destinaţia şi nu aduce atingere drepturilor celorlalţi coproprietari. Din păcate, la noi nu se întâmplă acest lucru.
Proprietarul apartamentului nr. 3 şi-a făcut scară de pe hol ca să intre în podul comun apartamentelor 3 şi 5. În certificatul de urbanism nr. 1.247/24 noiembrie 2014 se stipulează că acesta nu poate fi utilizat pentru „acces în pod” decât cu acordul notarial al tuturor proprietarilor. La noi nu s-a cerut acest lucru. Ba mai mult, scara s-a montat când noi nu eram acasă, fiind plecaţi în concediu. Totul s-a făcut pe furiş.
A fost montată o scară de lemn voluminoasă ca într-o şură, într-un hol mic. Se putea face o scară metalică care nu ar fi ocupat aşa mult spaţiu. Din cauza neglijenţei vecinului, apa se infiltrează de pe planşeul lui, în pod şi curge prin tavan în holul de jos. Lângă scara din hol acesta a aşezat diferite vase din plastic pentru a curge apa în ele. Pe de altă parte, eu am avut meşteri la lucru în apartamentul meu, meşteri care trebuiau să urce la un moment dat în pod. Vecinul a strigat cât l-a ţinut gura că nu ne dă cheia de la pod. (podul comun). Familia respectivă nu acceptă nici un meseriaş pentru a repara podul, acoperişul, pentru întreţinerea clădirii, care se degradează pe zi ce trece. O parte din planşeul clădirii s-a prăbuşit deja, apa de pe clădire se scurge de pe şarpantă jos, nefiind colectată în jgheab. Şi acest lucru se întâmplă la fiecare ploaie. Ce măsuri putem lua în aceste condiţii? (G. Moisa)


























