Parc tematic la Complexul Astronomic Baia Mare

0
51
Complexul Astronomic din Baia Mare

Întruniți în sistem videoconferință pentru ședința extraordinară a Consiliului Județean Maramureș, președintele Gabriel Zetea a supus aprobării 5 proiecte aflate pe ordinea de zi şi unul suplimentar.
„Începem să recuperăm din sumele pierdute la începutul anului, când 30% din bugetul județului a fost redus. Vom aloca și sume de bani pentru înlăturarea efectelor calamităților naturale pentru comunitățile de pe Valea Izei, care au fost cele mai afectate în această perioadă de inundații” – a spus Gabriel Zetea.
Primul punct dezbătut de consilieri a făcut referire la aprobarea unei documentații tehnico-economice pentru obiectivul ”Amenajare exterioară parc tematic Complexul Astronomic Baia Mare”.
Gabriel Zetea a explicat că acesta este un obiectiv care se dorește a fi finanțat de către CJ Maramureș de mult timp, fiind important pentru județ atât din punct de vedere educațional, cât și al dezvoltării turismului în municipiul Baia Mare. Amenajarea înseamnă construirea unor planete în fața Complexului Astronomic, care vor fi iluminate din interior, apoi un pavilion care va reprezenta soarele, dar se dorește și construcția unui amfiteatru și amenajarea aleilor pietonale. Investiția CJ este de aproape 500.000 lei.
S-a discutat şi despre rectificarea bugetului Judeţului Maramureş, pe anul 2020, şi finanțările care se acordă în domeniul sănătății, spre cele două spitale aflate în subordine, Spitalul Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare și Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie. (o.m.)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.