Fermierii se străduiesc să depună proiecte bune pentru accesarea fondurilor europene, dar mii de proiecte rămân nefinanțate, chiar dacă sunt declarate eligibile.
Au fost contractate integral sumele pentru sub-măsura 4.1 – Investiții în exploatații agricole, cu o alocare de 1 miliard euro, și pentru sM 4.1a în sectorul pomicol, cu 300 milioane euro. Au avut succes și sub-măsurile 4.2 – Investiții în procesare, cu 600 de milioane de euro; sM 6.1 – Instalarea tinerilor fermieri, cu 466 milioane de euro; sM 6.3 – sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici, cu 150 de milioane de euro, investiți în ferme de subzistență. Dorința fermierilor de a se dezvolta este mare, deci și concurența pentru granturi europene. Cei care n-au reușit au șanse în sesiunile viitoare de depunere de proiecte.




























