Fără tichete de vacanță • Turismul autohton, compromis

2
99

Reprezentanții agențiilor de turism privesc cu îngrijorare situația din domeniu, după ce guvernanții au anunțat că iau în calcul neacordarea tichetelor de vacanță pentru 2021.
Cel mai mult va avea de suferit turismul autohton. Și clienții își vor pierde din entuziasmul de a mai călători, fără aceste vouchere de vacanță, consideră președintele filialei Nord-Vest a Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, Diana Iluț.
Turismul a fost afectat în 2020 ca urmare a restricțiilor impuse de pandemie. Mai mult, domeniul nu a fost ajutat deloc în condițiile în care valabilitatea voucherelor de vacanță a fost prelungită, dar banii nu au intrat în sistemul HoReCa, ci au rămas la emitenții cardurilor. Acum gravitatea situației se accentuează pentru că nu vor mai fi acordate deloc aceste tichete. Va fi greu de ambele părți, și de cea a celor care se ocupă de turism, dar și de partea turiștilor.

Diana Iluț
Diana Iluț

Diana Iluț consideră că aceste tichete erau o formă de încurajare și pentru oameni ca să se deplaseze în concediu. Acum, lumea va fi mai rezervată în a-și plănui o vacanță. „Prea puțini vor mai decide să plece în vacanță. Oamenii vor fi poate, chiar speriați când se vor gândi că trebuie să facă un efort financiar propriu. Până acum se gândeau să meargă să se recreeze. În plus era și o formă de cultură, pentru că a călători e un act de cultură. Nu știu în ce măsură s-au gândit guvernanții la impactul social pe care îl va avea neacordarea tichetelor de vacanță, dar va fi o dublă afectare”, a punctat Diana Iluț. Din păcate, tot turismul autohton va fi cel mai greu încercat, pentru că voucherele de vacanță puteau fi utilizate în țară.

2 COMENTARII

  1. Orice ati fi votat, toti sunt fii de nurci! Asa ca stati linistit! ce a facut concret Sorin Ovidiu Bota pentru maramureseni si soferi in special? Dar Liviu Titus Pasca ori Hoban? Dar Augustin Botis Griguta? Dar Liviut Marian Genunche Pop? Dar mama lui stefan cel mare din Baia Mare, Viorica Chereches?Dar Maria Ciocan si Angela Buciu? Dar Nicu Bud? Multumesc frumos! Pe agademintieni nici macar nu i pomenesc…Ii cunoasteti deja!

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.