Ediţia a XI-a a Raliului Zăpezii se va desfăşura în perioada 12-14 februarie la Cavnic, competiţie organizată de Clubul Sportiv Xtreme Adventure, şi cu sprijinul Consiliului Judeţean Maramureş. Dacă la ediţia inaugurală la start existau doar şapte echipaje, după 11 ani Raliul Zăpezii a realizat, de la an la an, o creştere semnificativă, la ediţia din acest an participând 125 de echipaje, care vor concura la categoriile de autoturisme 4×2, 4×4, autoturisme de teren 4×4, motociclete, ATV-uri şi SSV-uri.
Azi, 13 februarie, ora 08.00, va avea loc deschiderea oficială a evenimentului şi echipajele vor lua startul în grupe de câte 30 de maşini. În pauza de masă, organizatorii invită toţi participanţii la un gullas tradiţional, gătit chiar în curtea Pensiunii ”Coliba Dacilor”.
Duminică, 14 februarie, ora 08.00, vor lua startul ultimele echipaje înscrise în concurs, iar la ora 16.00 va avea loc premierea câştigătorilor, la linia de start a competiţiei.
Având în vedere situaţia creată de pandemia de COVID-19, organizatorii au luat toate măsurile necesare de prevenţie şi siguranţă. Cu toate acestea, atât concurenţii, cât şi spectatorii sunt rugaţi să respecte toate normele legislative în vigoare referitoare la distanţarea socială şi igiena personală.
Cei care doresc să participe la cea de a XI-a ediţie a ”Raliului Zăpezii Cavnic”, pot obţine informaţii suplimentare accesând pagina de facebook a evenimentului: https://www.facebook.com/raliulzapeziicavnic.
































