Consiliul Local Sighetu Marmației s-a întrunit în ședință extraordinară în această săptămână pentru a vota câteva proiecte importante pentru municipiul Sighetu Marmației.
Primele două au vizat aprobarea indicatorilor tehnico-economici și a documentației de avizare a lucrărilor de intervenție aferente proiectului de „Reabilitare, modernizare și dotare secții chirurgicale din incinta Spitalului Municipal”, proiect început în urmă cu mai bine de 6 ani.
Un alt proiect se referă la aprobarea efectuării unor operațiuni de cadastru pentru imobilul situat în Făget, zona ”Fux”, unde , în urmă cu doi ani, au fost finalizate lucrările la blocurile de locuințe sociale, însă acestea nu au fost încă acordate beneficiarilor deoarece nu s-au făcut lucrările la căile de acces și la iluminatul public.





























