Un desen îți poate dezvălui ce-i în mintea și sufletul celui care l-a creat. E ca și cum te-ai uita în ochii cuiva și vezi cum emoțiile i se oglindesc în ei, iar trăirile le poți simți mai ușor și mai repede.
Un desen poate comunica emoții și sentimente, pe care cuvintele nu le pot descrie la fel de bine, iar un schimb de priviri poate sincroniza activitatea creierului între cei care se privesc. E un lucru certificat de studii, care arată că acest ritm comun duce la interrelaționarea oamenilor și la construirea unui „singur sistem conectat”.
Desenele din miniexpoziția virtuală care a fost vernisată de curând aparțin unor copii de la Ocna Șugatag. Sunt tineri proveniți din sistemul instituționalizat.































