Contribuția pentru fondul de handicap, ce trebuie plătită lunar de angajatorii cu peste 50 de salariați care nu angajează un anumit număr minim de persoane cu handicap, este o povară financiară pentru multe dintre companiile românești. Însă puțini angajatori știu că dacă angajează persoane cu dizabilități scapă de această plată financiară și primesc și o subvenție de la stat timp de un an. Legea 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă prevede că angajatorii care încadrează în muncă, pe durată nedeterminată, persoane cu handicap primesc 2.250 lei pe lună, timp de 12 luni de la data angajării, dacă mențin raporturile de muncă sau de serviciu pentru cel puțin 18 luni.
































