Pârtia olimpică din Borşa „ciupeşte” din turiştii altor domenii schiabile!

0
284

Investiţia de zeci de milioane de lei, realizată în Borşa, a fost inaugurată la finele lunii decembrie, în preajma sărbătorilor. Cu toate că iubitorii sporturilor de iarnă se bucură de un asemenea loc, alţii nu sunt chiar încântaţi.

Este vorba aici despre cei responsabili cu alte domenii schiabile din Ardeal, care nu „digeră” prea bine inaugurarea pârtiei olimpice de la Borşa, dintr-un motiv subiectiv: „Investiţia a fost dusă spre final, lucru pe care nu-l credea posibil aproape nimeni. Există şi concurenţa la nivel naţional, astfel că nu acceptă toţi foarte uşor faptul că la Borşa s-a făcut o asemenea pârtie de schi. Sunt zeci de mici staţiuni din Ardeal care cu siguranţă vor fi afectate în timp de numărul de turişti care va veni spre Borşa şi astfel că iubitorii de schi nu vor mai merge în staţiunile respective. Deci multe persoane nu agreează acest lucru şi încearcă să scoa­tă în evidenţă partea goală a paharului în ceea ce priveşte investiţia noastră. Însă realitatea e că proiectul reprezintă cea mai mare investiţie pe care a făcut-o Guvernul în domeniul turistic în ultimii 15-20 de ani! Şi pentru Borşa aceasta a fost aşteptată zeci de ani. S-a tot vorbit despre pârtia olimpică încă din anii ‘40, când s-a abandonat proiectul, după care s-a reluat prin ‘96 şi iată că în 2021 a fost dusă la bun sfârşit. Ne confruntăm şi cu probleme, bineînţeles. Prima este legată de zăpada foarte puţină din aceste zile, din cauza temperaturilor pozitive, aşa că zăpadă artificială nu prea poţi face la asemenea temperaturi. Se vor finaliza şi restul lucrărilor, va veni şi gerul astfel că vom putea face şi zăpadă, deci încet lucrurile se vor aşeza”, a explicat Ion Sorin Timiş, primarul din Borşa. Tocmai din cauza temperaturilor mari, pârtia s-a închis în 3 ianuarie, pentru câteva zile.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.