Ionela Nedelea este bistriţeancă. S-a născut în comuna Poiana Ilvei, apoi a plecat la Cluj-Napoca, unde a urmat un an la facultatea de actorie. Ulterior, a decis să se mute la Târgu Mureş, deoarece îi plăcea mai mult oraşul. A terminat actoria la Târgu Mureş. Încă din anii studenţiei, talentul său a fost remarcat de cei de la Teatrul Naţional din Târgu Mureş, aşa că are şansa să colaboreze la o piesă care o va propulsa în prima linie a teatrului românesc. E vorba despre spectacolul „Românie dragă, Elveţia mea”. După ce, timp de zece ani, a activat în cadrul Teatrului Naţional din Târgu Mureş, Ionela Nedelea ia drumul Bucureştiului, acolo unde descoperă ce înseamnă un teatru independent. Încurajată de profesoară sa, Melania Ursu, Ionela Nedelea a hotărât să-şi pună în practică visul de a înfiinţa un teatru independent. A ales să vină împreună cu familia sa în Baia Mare, iar în prezent desfăşoară diferite activităţi cu echipa sa de la Teatrul Independent Art Scape.
R: Cum ai ajuns la actorie?
I.N: Am descoperit actoria în timpul Şcolii Generale de la Poiana Ilvei. În clasa a VIII-a, diriginta noastră ne-a pus să jucăm o piesă de teatru. A fost primul spectacol în care am jucat. Era vorba de ‘Titanic vals”. Eu jucam Miţa şi mi-a plăcut foarte mult. Asta a declanşat în mintea mea plăcerea şi dorinţa pentru teatru. Aşa că am urmărit tot ce era teatru la acea vreme şi mi-am dorit să ajung la teatru.
R: Cine a fost primul tău dascăl de actorie?
I.N.: Primul meu dascăl a fost şi omul care a rămas timp de 17 ani lângă mine. A fost un adevărat mentor şi asta pentru că ea a dorit: actriţa Melania Ursu, de la Teatrul Naţional din Cluj, care a decedat în ianuarie 2016. Înainte să moară, m-a sunat. Mi-a spus că e foarte fericită pentru o colegă de-a mea care a luat un premiu de interpretare în America. La scurt timp, a făcut infarct şi a murit. A fost omul pe care l-am iubit şi îl iubesc, după care am suferit foarte mult. A fost o relaţie foarte puternică între noi, deşi relaţia noastră a început conflictual. Eram foarte timidă şi ea a încercat să scoată la iveală femeia din mine. Şi eu doream să rămân copilul provenit de la ţară, cuminte, cu principii, cu dorinţa de a nu ieşi în lume altfel decât aşa cum sunt. A reuşit să-mi păstreze principiile, dar să mă dezvolte şi să mă pregătească pentru viaţă.
R: Care e primul rol jucat de tine într-un teatru profesionist?
I.N: Primul rol jucat în teatrul profesionist era în timpul facultăţii. Era în piesa lui Corneliu Udrea, în regia lui Cristian Ioan, „Românie dragă, Elveţia mea”. Spectacolul s-a jucat timp de patru ani la Târgu Mureş, a avut 125 de reprezentaţii, a fost cel mai longeviv spectacol al Teatrului Naţional din Târgu Mureş. A fost una din cele mai puternice şi de succes piese, am fost în străinătate cu el, în Paris l-am jucat, la Strasbourg, am jucat în limba franceză, l-am dus peste tot, la toate festivalurile de gen din ţară. A fost spectacolul care mi-a adus şi o nominalizare pentru debut. Aşa am ajuns să-i cunosc pe toţi oamenii din domeniu, cu care am colaborat ulterior, inclusiv Ion Caramitru, Florin Piersic.
R: Cum a luat naştere proiectul tău de suflet, Artscape?
I.N.: A fost insuflat tocmai de profesoară mea, Melania Ursu. Ea a încurajat foarte mult plecarea mea din sistem şi încercarea de a mă descurca prin forţele mele proprii, a apreciat mult teatrul independent şi a încurajat ideea care a venit la sugestia unei prietene, de a-mi face teatru. Ea mi-a sugerat că e mult mai gustat un teatru independent în provincie decât în Bucureşti, unde piaţa e suprasaturată. Aşa am ajuns să fac teatru independent în Baia Mare. Dorindu-mi foarte mult să vin aici pentru Vlad, copilul meu, să-l pot creşte într-un oraş cald, cu oameni calzi. Mi-a plăcut mult oraşul. Nu este foarte departe de Târgu Mureş. Îmi plac mult oraşele mici. Şi m-am adaptat foarte repede. Băimărenii sunt nişte spectatori extraordinari. Reacţionează atât de sincer şi sunt atât de deschişi emoţional la spectacole. Au fost spectacole pe care eu le-am jucat aici şi spectatorii au plâns.
R: Ce se întâmplă în cadrul acestui teatru?
I.N.: Am început cu spectacole de improvizaţie şi cursuri. În vară au fost taberele de improvizaţie la care au participat 40 de copii, în două luni. Am continuat Şcoala Faust Art pe care am adus-o aici. Am continuat cu cursuri de actorie, improvizaţie şi dicţie. Din septembrie am început să producem spectacole. Cu “Closer” am participat la Festivalul Naţional al Teatrului Independent, unde am câştigat un premiu de debut. Am mai produs un spectacol pentru copii, “Groovies”, care a fost selectat la Festivalul de la Sibiu şi încă unul, “Plex”, care a fost selectat la Festivalul Atelier. Vom produce inclusiv în această lună, nişte monoloage. Ne-am propus ca în fiecare lună să producem câteva spectacole. Am realizat şi două proiecte pentru comunitate. Am avut mai multe evenimente caritabile, din care două cu adunări de fonduri. Plus colaborarea pe care am avut-o cu Penitenciarul, în cadrul căreia am reuşit să reabilităm un deţinut. Acesta a ieşit din penitenciar, iar acum pregăteşte un moment de stand-up pe care-l va susţine la noi. Încercăm să-l ajutăm să-şi dezvolte latura artistică şi să-şi găsească prin asta o salvare.
R: Ştiu că organizaţi şi cursuri. Despre ce este vorba?
I.N. Avem o întreagă paletă de cursuri: cursuri de film, de animaţie, de improvizaţie, de dans contemporan şi mişcare scenică, cursuri de actorie – teatru, family impro, music-hall. În vară vom face taberele de improvizaţie. O parte din aceste programe am vrea să le facem cu ajutorul Primăriei, pe nişte fonduri, astfel încât să poată accede la aceste cursuri şi oameni, copii care nu-şi permit financiar să participe la un astfel de curs. În rest, în funcţie de categoria de vârstă, oricine poate participa la cursurile noastre. Am avut cel mai mic „student” al nostru, de 4 ani iar cel mai în vârstă de 45 de ani. Prin urmare nu avem limită de vârstă. Bineînţeles, lucrăm pe grupe de vârstă. Majoritatea cursurilor costă 200 de lei, lunar, cel de film e mai scump, 250 de lei, lunar. Toate cursurile durează trei luni.
