Premieră la Spitalul Județean de Urgență Baia Mare
Spitalul Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare are, în premieră, un salon pentru tratamentul neutropeniilor febrile, dotat la standarde de excelență. Neutropenia febrilă este o complicație cu risc vital, iar succesul tratamentului depinde de diagnosticul precoce și instituirea tratamentului de urgență.
La nivelul Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, există proceduri scrise de intervenție pentru diagnosticul și managementul neutropeniei febrile.
”Se consideră că, de la prezentarea pacientului în unitatea de urgență și până la instituirea tratamentului, intervalul maxim admis este de o oră, prelungirea acestuia crescând semnificativ riscul de deces. Împreună cu Secția de Oncologie a Spitalului, înțelegând magnitudinea problemei, am realizat dotarea unui salon de două paturi la nivel de excelență. Prin această investiție, considerăm că se va reuși reducerea semnificativă a decesului pacienților. Dotarea a presupus un efort financiar serios, dar care se va regăsi în salvarea multor vieți”, a declarat George Alexandru Oros, managerul Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare.
Cu ocazia Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Cancerului, marcată în 4 februarie, conducerea spitalului a mulțumit doctorului Dumitru Filip, medic șef secție Oncologie, pentru implicarea în reușita acestui proiect.































