CSȘ 2 Baia Mare debutează, azi, la turneul final Valoare

0
75

Junioarele II de la CSȘ 2 Baia Mare (antrenori Magda Kovacs şi Bogdan Mihai) debutează azi la turneul final Valoare din cadrul Campionatului Național la handbal, ultim act organizat la Brăila în perioada 7-11 iunie.
Până a ajunge în această postură, CSȘ 2 Baia Mare a fost implicată în alte două tururi preliminare. În primă fază a evoluat în Grupa H, adjudecată în detrimentul celor de la Gloria Bistrița, iar în faza secundă a fost repartizată în Grupa Valoare 4. Băimărencele s-au situat în această fază pe locul secund, de data aceasta prima poziție revenind bistrițencelor. Rivalele din grupa preliminară și grupa valoare se vor duela și în cadrul turneului final, sorții hotărând ca Baia Mare și Bistrița să fie repartizate în aceeași grupă. CSȘ 2 Baia Mare face parte din Grupa B, alături de CSM București, CS Rapid București și CS Gloria Bistrița-Năsăud. În Grupa A, la prima vedere mult mai accesibilă, vor lupta pentru calificare ACS Lucian Bute Galați, ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe, CSM Corona Brașov și CSȘ Caracal.
Primele două clasate din cele două grupe se califică în semifinale, planificate pentru sâmbătă, 10 iunie, zi în care sunt stabilite și jocurile de clasament. Finalele se vor desfășura în ultima zi a turneului final, duminică, 11 iunie.

Program CSȘ 2 Baia Mare, Grupa B:
• Miercuri, 7 iunie: CS Rapid București – CSȘ 2 Baia Mare (ora 18)
• Joi, 8 iunie: CS Gloria Bistrița-Năsăud – CSȘ 2 Baia Mare (ora 16)
• Vineri, 9 iunie: CSȘ 2 Baia Mare – CSM București (ora 18).

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.