O nouă modă în privința vacanțelor, în 2023
Maramureșenii sunt tot mai interesați de vacanțele în destinații exotice. La mare căutare este Maldive pentru care persoanele dornice de un altfel de concediu sunt dispuse să scoată din buzunar, sume importante.
Pentru Maldive există, o dată pe lună, plecare cu avionul din Cluj. Pentru septembrie, s-au epuizat toate locurile, așa că mai rămân opțiuni pentru lunile august, octombrie și noiembrie.
Anul acesta, la modă pare să fie vacanța în Maldive, chiar dacă aici prețurile pentru un pachet turistic încep de la peste 1.800 euro/persoană. În acest preț sunt incluse cazarea pe o perioadă de 7 nopți, micul-dejun, transportul cu avionul și transferul de la avion la hotel. Pentru două persoane, tariful e de circa 3.700 euro.
Oficialii agențiilor de turism din Baia Mare spun că la mare căutare sunt și stațiunile din Turcia, Egipt și Grecia. Astfel, maramureșenii optează în continuare pentru plecările în Antalya sau Creta, mai ales că pentru aceste zone sunt și avioane cu plecare, direct din Baia Mare.
În privința cererilor pentru un pachet turist au apărut și noutăți. De exemplu, sunt maramureșeni care și-au exprimat dorința de a pleca în Albania sau Muntenegru, mai ales că spre aceste destinații se pot deplasa cu mașina proprie, după cum ne-a informat reprezentanta unei agenții de turism din Baia Mare, Daniela Grigorescu. Tot cu mijlocul de transport propriu, maramureșenii pot merge în Halkidiki sau în Croația
În privința destinațiilor interne, acestea sunt căutate de bugetarii care au tichete de vacanță. Altfel, prin locurile de vacanță din România ar bate vântul. Cu tichetele de vacanță, maramureșenii preferă să meargă în stațiunile de pe litoralul Mării Negre. În schimb, programul „Litoralul pentru toți” nu are succes în Maramureș, deoarece oamenii preferă să meargă pe litoral, în plin sejur, respectiv în lunile iulie-august.































