Afurisitele astea de războaie au lovit fără milă într-o valoare fundamentală a omului, care se numește entuziasm. Să nu ne prefacem, să nu ne amăgim cu un optimism pudrat, dar acest resort sufletesc a născut fapte de durată în vremuri sănătoase. Entuziasmul în vremi de răscolire a lumii este umilit, oprit la ieșirea din om de reguli stricte, de moarte și ruină. Nu se mai întrupează, ci se destrupează, cum mi-a zis Nichita, în vremuri când poezia venea cu trenul în Marmația. Celebrul Festival de Poezie de la Sighetul Marmației a fost posibil și pentru că orașul de pe Tisa avea o gară, deci și un tren care venea de la București, Cluj-Napoca, ori Iași. Dar trenul spre Marmația aducea și scriitori din alte părți ale țării.
De o jumătate de veac, cât are Festivalul din Marmația în această toamnă, mari scriitori au cunoscut o parte a Maramureșului datorită unui tren spre Marmația. Și Serile de Poezie de la Desești, care au, în această toamnă, 44 de ani de viață, au fost posibile, în bună parte, trenului care venea în gară, în Marmația. Anul acesta cele două mari evenimente culturale din Maramureșul Istoric, cu rezonanță națională și internațională, au primit o vreme mai îngăduitoare. Proiectele pentru cultură au cheag. Atât cât să respirăm în voie sub cerul liber al Poeziei. Noi, cei cu preocupări umaniste, am prins curaj și am redesenat în Maramureș harta lirică a țării. Cea închipuită în vremi mai reținute de criticul literar Laurențiu Ulici, un stâlp al manifestărilor poetice de la Sighetul Marmației și Desești. Ceea ce mi se pare profund cultural, omenesc și ceresc.
Câțiva intelectuali au strâns rândurile, pentru a marca o jumătate de veac de poezie, de cultură aleasă în Marmația. La Desești, este o privire în oglindă. Și în acest an au bătut clopotele lirice. Eu, alături de cei care nu am renunțat să credem în misterul poetic, aducem un omagiu șirului de cărturari sigheteni care ne-au deschis sufletul, mintea spre această mireasă a Limbii Române, care este Poezia. De la poetul și pictorul Gheorghe Chivu, la profesorii Ion Vancea, ori Ion Ardeleanu-Mecena. Am traversat și ani cu multe semne de întrebare. Am ajuns la tulburătoarea întrebare a lui Hölderlin, care și-a pus-o într-unul dintre cele mai mari momente ale poeziei germane: La ce bun poeții în vremuri sărace? La această întrebare a răspuns, mai târziu, Heidegger, în unul dintre frumoasele eseuri despre poezie, despre artă. Deși istoria țării lor nu parcurgea timpurile cele mai faste, poeții se bucurau de prețuire, fiind așezați în preajma prinților. Asta era pe vremea lui Hölderlin. Țin să precizez că întrebarea lui avea mai degrabă un sens metafizic.
Dar revin la celebrul tren care ajungea în Marmația dimineața, devreme. Era un ritual de așteptare în gară. Prin vreme, m-am numărat printre cei care așteptau oaspeții, alături de Ion Ardeleanu- Pruncu, Gheorghe Mihai Bârlea, Echim Vancea. De la gară, veneam pe jos până la Palatul Cultural, unde înfrigurații luau legătura cu esența Maramureșului. Presupunând că acestui timp îi este dat să trăiască o dimensiune lirică, atunci să fim fermi să nu ne adaptăm întunericului. Că timpul acesta încurcat, cu oamenii lui, nu își dă seama de propria lui energie sufletească. Da, mă întorc în amintire, pe peronul gării din Marmația. Așteptam trenul într-un bar cu rom ieftin și țigări fără filtru. Venea trenul cu poeți spre un festival anunțat în megafoanele gării. Îmbrățișări de dimineață, în care striveam timpul netrăit, apoi rula filmul cu fragmente dintr-o suită de confesiuni, ca un fel de ritual de purificare.
Nu uit bucuria controlorului de pe scara vagonului, fericit că ne-a adus oaspeții dragi. Și mecanicul de locomotivă participa la eveniment prin câteva șuierături de locomotivă. Apoi, impiegatul, cu stegulețul galben, strângea mâna fiecărui venit. Nu voi uita niciodată acele dimineți, adeseori învăluite în ceață, cu pâlpâiri de lumini palide. Și strada care începea la restaurantul lui Duți și sfârșea în preajma Casei de Cultură. Într-o jumătate de veac, trenul spre Marmația a adus atâția scriitori de s-ar putea întocmi un dicționar gros cât un lat de mână.
Și anul acesta vine trenul spre Marmația. Iar eu voi mai scrie despre liniștea unei gări care nu are cuvinte. Unde toamna, dimineața, venea un tren liric care a contribuit la dezvoltarea literaturii române în această parte de Maramureș.
P.S. Astăzi, la Sighetul Marmației, începe Festivalul Internațional de Poezie.
