Suzana şi Daciana Vlad organizează un concert pentru lansarea noului album de colinde

0
756

În pragul marii sărbători a Naşterii Domnului, gemenele folclorului maramureşean, Suzana şi Daciana Vlad lansează un nou album de colinde, „Câr or fi colindători”.  Momentul va fi marcat printr-un concert de colinde, organizat în 15 decembrie, la Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj-Napoca. Spectacolul poartă numele unei colinde lansate şi cântate de Suzana şi Daciana Vlad şi care a adunat pe canalul YouTube, în jur de 23 de milioane de vizualizări. Alături de artiste, pe scenă vor urca şi alţi invitaţi. Suzana şi Daciana Vlad mai spun că, pentru ele, praznicul Naşterii Domnului este una din cele mai speciale sărbători. Cele două artiste vor colinda pe tot parcursul lunii decembrie, dar vor duce colinda de Crăciun şi la rude şi prieteni.

„Sub fereastră la om bun”

R: În această perioadă lucraţi la un alt proiect de suflet, un concert de colinde pe care îl veţi susţine la Cluj. Despre ce este vorba?
S.D.V.: Anul acesta organizăm un concert de colinde care poartă titlul celui mai cunoscut colind al nostru: “Sub fereastră la om bun”, un titlu care ne-a adus mult succes și care este nelipsit din casele românilor în perioada Crăciunului. Este un vis la care am muncit mult care acum se împlinește. De mulți ani organizăm spectacole în localitatea natală, Săliștea de Sus, dar acum ne dorim să organizăm astfel de evenimente la alt nivel. Dacă anul trecut am organizat un concert de muzică populară la Cluj-Napoca, intitulat “Gemenele am fo’ ș-om fi”, anul acesta ne-am dorit un concert de colinde, deoarece lansăm și un nou material discografic intitulat “Cât or fi colindători!” Așadar, în data de 15 Decembrie, începând cu ora 18, la Casa de Cultură a Studenților Cluj-Napoca, ne vom bucura împreună de o seară magică cu colinde românești.
R: Spectacolul este organizat sub titlul unei colinde din repertoriul vostru, foarte îndrăgită de public.
S.D.V.: Este vorba de colindul “Sub fereastră la om bun”, care la ora actuală are 23 de milioane de vizualizări pe YouTube. Este o compoziție proprie care ne-a adus un mare succes în carieră. Este un colind în care cântăm despre Nașterea lui Iisus Hristos și ne bucurăm că prezintă un interes atât de mare pentru români, ceea ce ne demonstrează că spiritualitatea și frumosul rămân prezente în sufletul lor.
R: În spectacolul din Cluj cine va mai urca pe scenă?
S.D.V.: Alături de noi vor urca pe scenă: Ansamblul Folcloric Mărțișorul, Florentina și Petre Giurgi, Maria Luiza Mih, Alessia Câmpan, Costel Popa, Florina Oprea, Iulia Bu­cur, Ioan Cristian Țăran, Silvia Timiș, Deți Iuga, Măriuca Verdeș și Grupul Rădăcinilor Străbune, Belciugarii din Ilva Mare și Grupul Flori de Mai – Săcel! Orchestra Mărțișorul va fi condusă de dirijorii: Dorel Rohian și Tudor Căucen, iar evenimentul va fi prezentat de Grigore Sâmboan, care va face parte și din concertul de colinde. Naratorul acestui concert este scriitorul Alexandru Uiuiu care prin glasul său duios va face ca seara de 15 Decembrie să fie de neuitat.
R: Veţi colinda şi în Maramureş?
S.D.V.: Anul acesta nu am reușit să organizăm un concert și la Să­liștea de Sus, dar ne do­rim ca anul viitor să le oferim consătenilor un astfel de eveniment.

Crăciunul în familia artistelor Suzana şi Daciana Vlad

R: Ce înseamnă pentru voi sărbătoarea Naşterii Domnului? Cum veţi sărbători acest praznic?
S.D.V.: Pentru noi, sărbătoarea Nașterii Domnului este un moment de bucurie, recunoștință și aducere aminte a darului divin pe care l-a primit omenirea. Este o sărbătoare în care ne unim în rugăciune și colinde, celebrând venirea lui Iisus pe pământ. Vom sărbători alături de familie, vom merge și la biserică și vom dărui din puținul nostru celor care au nevoie. Este un moment în care ne aducem aminte de importanța iubirii, compasiunii și solidarității în lume și ne bucurăm de atmosfera caldă și plină de magie a Crăciunului.
R: Cum era în copilăria voastră această sărbătoare?
S.D.V.: În copilăria noastră, sărbătoarea Nașterii Domnului era un moment foarte special și plin de bucurie. Ne amin­tim cu drag de momentele petrecute alături de familia noastră, când pregăteam împreună bradul de Crăciun și găteam bu­nătăți tradiționale. Aveam obiceiul să cântăm colinde și să mergem la colindat cu prietenii noștri pe la vecini și rude. Ne aducem aminte de mirosul îmbietor al cozonacilor proaspăt scoși din cuptor și de bucuria de a primi și de a dărui cadouri. Aceste amintiri de suflet ne însoțesc și acum, iar Crăciunul rămâne una dintre cele mai frumoase și speciale sărbători din viața noastră.
R: Veţi colinda de Crăciun?
S.D.V.: Da, cu siguranță vom colinda de Crăciun! Vom colinda în concerte prin țară în toată luna Decembrie, dar vom merge și pe la rude și pe la bătrânii care sunt singuri pentru a le aduce un zâmbet pe față cântând colinde. Colindatul face parte din tradiția noastră și este o modalitate frumoasă de a împărtăși bucuria și speranța Crăciunului cu cei din jur. Este o tradiție pe care o iubim și ne bucurăm să o păstrăm vie în fiecare an. În Săliştea de Sus se păstrează cu drag tradiția colindatului de Crăciun. Oamenii de aici sunt foarte atașați de obiceiurile și tradițiile de Crăciun, iar colindatul face parte din acestea. Se adună în grupuri și colindă prin sat, împăr­tășind bucuria și mesajul Nașterii Domnului. Este un moment special să vezi că oamenii se unesc și se bucură împreună de spiritul Crăciunului.
R: Ce le transmiteţi cititorilor Graiul Maramureşului?
S.D.V.: Vă transmitem cele mai calde urări din partea noastră! Să aveți parte de sărbători pline de magie, de momente frumoase alături de cei dragi și de împliniri în tot ceea ce vă propuneți. La mulți ani și sărbători fericite! Cu drag, Gemenele Folclorului Maramureșean, Suzana și Daciana Vlad!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.