Directorii Agențiilor județene pentru Protecția Mediului (APM), din toată țara, reprezentanții Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM) și ai Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) s-au întâlnit între 24 și 26 martie, în capitală, pentru o sesiune de instruire în privința simplificării și uniformizării procedurilor de lucru la nivel național și stabilirea unor măsuri bugetare, în vederea eficientizării activității fiecărei instituții. Mai mult decât atât, în cadrul programului au avut loc și dezbateri privind activitatea APM și ANPM, pe probleme specifice aplicării legislației de mediu, precum și pe tema provocărilor administrative pe care le au de înfruntat agențiile, pentru a asigura buna funcționare a instituțiilor.
































