Se construieşte un centru destinat vârstnicilor în Remetea Chioarului

0
196

Avem grijă de bunicii noștri, pentru că suntem încredințați că o comunitate cu adevărat solidă se recunoaște și după felul în care își prețuiește seniorii, au arătat cei din Primăria Remetea Chioarului.
În acest sens, administraţia locală a aprobat cererea de finanțare având ca obiectiv construirea Centrului de Zi pentru Vârstnici din comună. Proiectul, cu o valoare de 1.650.000 euro, va deservi cei peste 2.800 de locuitori ai comunei Remetea Chioarului, în special persoanele vârstnice vulnerabile. Durata de realizare a proiectului este de 4 ani, iar în cadrul lui este prevăzută construcția Centrului de Zi de Asistență si Recuperare pentru persoanele vârstnice, cu o capacitate de 50 de locuri, dar și dezvoltarea Unității de Îngrijire la Domiciliu pentru persoanele vârstnice, care va sprijini 20 de persoane vulnerabile pe lună. Centrul va avea o suprafața totală de 610 mp, pe două niveluri și va cuprinde, printre altele, o sală de activități recreative, un cabinet medical, o sală de kinetoterapie și pentru alte tipuri de tratamente. Proiectul este unul extrem de important pentru autoritatea publică locală deoarece urmărește, în primul rând, prelungirea și îm­bu­nătățirea calității vieții persoanelor vârstnice, asigurarea accesului lor la servicii sociale și medicale de calitate, precum și implicarea și participarea seniorilor la viața comunității.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.