În Bogdan Vodă, trei proiecte importante intră în licitație publică

0
84

O serie de investiții pentru copii, tineri și vârstnici vor fi realizate în perioada următoare, finanțate prin fonduri europene nerambursabile.
Conducerea primăriei anunță că au fost obținute toate avizele necesare pentru trei proiecte care vor intra în licitație publică. Este vorba despre un centru de zi pentru copii, un centru de zi pentru vârstnici și un bloc cu 6 apartamente pentru tinerii care vor dori să profeseze în domeniile învățământ și sănătate.
“Dacă până acum ne-am preocupat de reabilitarea și modernizarea clădirilor vechi, cele existente, iată că a sosit momentul să realizăm construcții noi, investițiile fiind din fonduri europene nerambursabile prin Programul Național de Redresare și Reziliență. Am finalizat documentația tehnică și am obținut toate avizele pentru ca aceste trei proiecte să intre în licitație publică. Este vorba despre un centru de zi pentru copii care se va construi pe locul unde se află șopronul. Construcția va fi realizată în stil tradițional și va fi locul unde se vor desfășura activități culturale și extrașcolare de către copiii din comuna noastră. Al doilea proiect este destinat tinerilor care după terminarea studiilor vor dori să profeseze în localitate (în­vă­țământ, sănătate etc). Aceștia vor beneficia și de locuințe. Este un bloc de locuințe cu 6 apartamente care se va construi în zona din spatele blocurilor. Tot în acea zonă va fi amplasat și centrul de zi pentru persoanele vârstnice, care va avea în componența sa și o echipă de îngrijiri la domiciliu. Acest centru va fi dotat cu mobilier modern, sală de fitness, sală de mese” – au arătat reprezentanții primăriei.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.