Primăria Săcălășeni anunță că proiectul „Modernizare drumuri sătești III în comună” se derulează conform graficului. Astfel, echipele de muncitori se concentrează pe betonarea șanțurilor și podețelor pe străzile Salciei, Prunului, Stejarului, Pădurii și George Coșbuc din localitatea Coruia.
Simultan, au început lucrările și la podul de pe strada George Coșbuc. De asemenea, continuă acțiunea de ridicare a căminelor și capacelor de canalizare la cotă, lucrări esențiale pentru asigurarea unei infrastructuri de calitate. După finalizarea acestor etape se va trece la așternerea stratului de uzură – un pas mai aproape de finalizarea modernizării drumurilor planificate. „Dorim să subliniem că obiectivul nostru este de a aduce îmbunătățiri semnificative infrastructurii rutiere din Comuna Săcălășeni. Apreciem sprijinul și înțelegerea dumneavoastră pe durata desfășurării lucrărilor”, au explicat cei din primărie.






























