Cristian Balaj nu mai este președintele celor de la CFR Cluj, informație dezvăluită chiar de către acesta. Decizia a fost luată sâmbătă, de comun acord cu finanțatorul Neluțu Varga, însă în aceste zile urmează să fie parafată și rezilierea care va certifica despărțirea dintre fostul arbitru internațional și formația din Gruia.
„Sâmbătă, am decis împreună cu domnul Varga să ne strângem mâna și să întrerupem relațiile contractuale, urmând să parafăm înțelegerea printr-un document zilele următoare. Mă bucur că echipa este pe un trend ascendent și a demonstrat în ultima perioadă că are un lot și un staff valoros. Am întâlnit la Cluj oameni de calitate, alături de care m-am atașat. Le mulțumesc tuturor și le urez din suflet succes. M-aș bucura ca Neluțu Varga să ajungă acolo unde și-a propus, pentru că merită foarte mult pentru toate eforturile pe care le-a făcut și le face pentru CFR Cluj”, a declarat Cristian Balaj pentru Fanatik.ro.
Neluțu Varga, finanțatorul celor de la CFR Cluj, a confirmat informația potrivit căreia Cristi Balaj nu mai dorește să ocupe funcția de președinte al clubului din Gruia.
„Am vorbit cu Cristi Balaj și am decis de comun acord să încetăm colaborarea. Fiecare om în viață ia anumite decizii. Mie îmi pare rău pentru Cristi, pentru că a dorit să plece de la CFR Cluj. Este un om de mare calitate și un om corect, căruia nu am avut niciodată ce să-i reproșez. Așa se întâmplă în viața fiecărei echipe, în viața fiecărui om. Iei anumite decizii care crezi că sunt mai bune pentru tine și pentru familia ta. Îi mulțumesc lui Cristi Balaj pentru colaborarea pe care am avut-o. Rămânem prieteni, așa cum am fost întotdeauna”, a menționat Neluțu Varga pentru Fanatik.ro.
Cristi Balaj a preluat funcția de președinte al CFR Cluj în toamna anului 2021, după ce a condus pentru o perioadă Agenția Națională Anti-Doping (ANAD). În mandatul său, echipa a câștigat titlul de campioană în sezonul 2021–2022 și a participat în competițiile europene. Deocamdată, clubul nu a anunțat cine va prelua atribuțiile de conducere după plecarea lui Balaj.






























