Nu prea mă trage ața, în ultima vreme, să scriu despre politica internă și externă deoarece această lume are o viteză mare, ce-i bun astăzi, e stricat mâine, ne învăluie multe neadevăruri, iar minciunile au devenit acum politică publică. Pe care se zidesc edificii strâmbe. Greu ne va fi de acum înainte să știm care este structura adevărului. Cât este durere și cât suspin? Multe subiecte de acest fel îmi atrag atenția, dar astăzi îmi vine mai des în prag retorica președintelui Trump de a dojeni repetat Europa și Uniunea Europeană. Aproape că ne-am obișnuit cu acest dispreț, transmis direct s-au prin cei apropiați.
De unde vine supărarea asta? Cine a început? Războiul comercial, cu taxe ascuțite și cu amenințări de peste Ocean? Sau Conferința de Securitate de la Munchen, unde vicepreședintele JD Vance a criticat Europa, iar pe noi, românii, ne-a arătat cu degetul. Același ton l-au folosit delegații și la începutul acestui an, la Davos, unde s-au formulat comentarii batjocoritoare la adresa Europei. Și multe altele. Din care nu se întrevede dialogul diplomatic. Am deslușit cu ușurință că domnul Trump vrea Groenlanda și Europa nu-i de partea lui. Imediat a formulat o ironie care sfidează un continent: Europa, un tigru de hârtie, mi se împotrivește? Apoi a translat ironia spre NATO. Aici am constatat un paradox.
Ironizează NATO, uitând că și America face parte din Alianță. Apoi aflăm că se referă numai la NATO din Europa. Sau este dojana celui mai mare pentru cei mai mici? Și concluzia domnului Trump că este tras pe sfoară de europeni. Cu măiestrie contabilă a cerut statelor membre să-și crească bugetele de apărare. Multe dezbateri și pe această temă. Când a constatat că europenii au politica lor, și nu aleargă peste mări și țări, să lovească Iranul, președintele a amenințat cu ieșirea din NATO. Și a invocat trilioanele de dolari, pe care le-a pus America la bătaie pentru apărarea Europei de poftele Rusiei. Juridic vorbind, o retragere a SUA din Alianță este extrem de dificilă. O lege adoptată în anul 2023 prevede că președintele american nu poate scoate SUA din NATO fără acordul a două treimi din Senat.
Dacă precizarea lui Matei Martin este adevărată, atunci domnul președinte folosește retragerea din NATO ca o sperietoare. Există măcar o frână instituțională la retorica lui Trump. Oricum, declarațiile președintelui sunt păguboase. Când avem un război în vecini și când tensiunile din lume sunt în creștere, ideea că NATO este în derută transmite semnale de slăbiciune către cei care ne pândesc liniștea. Este amintită în primul rând Rusia. În viziunea lui Trump, securitatea nu este un bun comun, ci este un bun pe care America îl furnizează contra cost. Astfel, cred că relația dintre SUA și Europa, la nivelul retoricii la nivel înalt, este marcată de suspiciuni, de lipsă de încredere.
Atitudinea schimbătoare, de la o zi la alta, a președintelui creează o neliniște diplomatică sporită în țările europene. Ce este până la urmă NATO? O alianță alcătuită ca defensivă în 4 aprilie 1949, când 12 națiuni au semnat un acord de asistență reciprocă, cu sediul la Bruxelles. Pericolul lui Stalin, aflat în vogă atunci, a dus la nașterea acestei alianțe politico-militare. Astăzi, NATO are 32 de membri, 30 de țări europene, la care se adaugă SUA și Canada. Se repetă la fiecare oră că NATO este o alianță defensivă. Atunci de ce a fost chemată să atace Iranul? S-a schimbat deviza? Zadarnic se supără președintele pe europeni. Cei mai vocali sunt premierii spaniol și britanic, la care s-a adăugat și cel italian, care nu s-au lăsat duși de valul războinic al lui Trump.
Dacă mă întrebați pe mine, nu mă simt foarte confortabil când știu că Iranul vrea arma nucleară. Nu sunt de acord cu uciderea tinerilor iranieni că s-au opus actualului regim. Așa că Trump poate avea dreptate în acest sens. Dar când a pornit ofensiva în Iran nu i-a consultat pe ceilalți membri ai NATO. În zadar s-a supărat pe noi. Zic comentatorii din propria lui țară. SUA nu înseamnă doar Trump. NATO are nevoie de SUA, și SUA au nevoie de NATO. Punct. Că sunt divergențe de opinie – și, de ce nu de interese-, că sunt însă mult mai multe puncte comune, este adevărat. Dușmanul lui Trump nu este NATO, ci propria egolatrie. De care profită Kremlinul.
Cum să spui că într-o oră vei distruge toată civilizația iraniană. Se întoarce în mormânt Darius cu toți satrapii lui. Ori râde ironic Alexandru Macedon. Președintele Trump, dar și vicele Vance nu vor fi uitați repede de cuvintele grele îndreptate împotriva Papei Leon, de origine americană. Domnul președinte are dificultăți să justifice continuarea războiului. Mare vâlvă în jurul Strâmtorii Ormuz. Zeci de state sunt afectate. Între timp, domnul președinte are alte fantezii cu Iranul. Pricina războiului din Golf ar fi uraniul nu petrolul. Pentru România, conflictul, cu multe fețe din Orientul Mijlociu, scoate la iveală problemele unei economii fragile. Prețurile au luat-o razna. Sfidarea Europei mi-a adus aminte de mitul grecesc, devenit celebru, în care se spune că Zeus, fermecat de frumusețea prințesei Europa, a răpit-o și dus-o în insula Creta. Unde au trăit până la adânci bătrâneți.
De la frumoasa prințesă vine și numele continentului Europa. Unii o răpesc pentru frumusețe, alții o sfidează pentru fapte închipuite. Aflu, chiar la încheierea textului, că se prefigurează un NATO european. Nu-mi dau seama cum va fi. De unde am plecat și unde am ajuns!
