Și adulții spun lucruri trăsnite. Din păcate, le și fac

0
14

Nu ne mai mirăm de nimic, așa-i? Doar avem un Nero ce dă foc propriei țări, economiei mondiale, numai pentru satisfacerea orgoliului propriu. Își face Arc de Tr(iu)mph, Wall Street Journal spune că se pregătește să-și dea lui Medal of Honour, pentru prestația sa fabuloasă din Venezuela/Iran și pentru cele deja 10 războaie pe care zice că le-a oprit. Israelul (serios!) i-a promis o medalie pentru Pace la prima vizită. E singurul? E Donald singurul care zice și face lucruri trăsnite sau doar a generat cel mai periculos lucru posibil, o lume în care poți zice senin neadevăruri, poți face tâmpenii în numele unor cauze inexistente?
Dmitri Medvedev, cel ce zicea mai ieri că are informații că SUA pregătește o apocalipsă Zombie, a fost numit redactor-șef al următoarelor manuale școlare rusești. Încă o generație distrusă. Ministrul israelian de Finanțe, Benzalel Smotrich, a arătat presei harta expansiunii țării sale, cu coloniști, spre Siria, Liban și Gaza, demult schițată. „Sunt gata să fiu șoricelul tău, ce eliberează leul din cușcă. În orice situație pot fi de folos, îți stau la dispoziție”, i-a spus Orban lui Putin, într-o convorbire interceptată de servicii europene, care date în vileag au înclinat balanța alegerilor din Ungaria. „Dumnezeu merită toată gloria. Zeci de mii de lovituri aeriene au fost date sub protecția providenței divine. Un efort masiv cu protecție miraculoasă. Dumnezeu e bun”, a spus Pete Hegseth, ministrul Războiului din SUA. Caz de psihiatrie aproape, nu? Însuși Papa s-a văzut nevoit să-i explice că Dumnezeu nu are așa ceva în fișa postului… Să nu ne mirăm. Între timp, Trump și-a făcut recent un Consiliu de consultare în Știință și Tehnologie (PCAST), din care fac parte 9 miliardari din zona Tech și doar un om de știință. Ce te aștepți? La ce rezultate?
Avem și noi faliții noștri. Un fel de-a spune, nu la propriu. În campania PSD de debarcare a premierului a intervenit însuși fostul premier, Marcel. „Ajunge ca românii să deconteze nota de plată a dezastrului economic produs de premierul Bolojan. Cea mai abruptă scădere a nivelului de trai din ultimii 20 de ani conform INS. Îi transit un îndemn celebru din lumea fotbalului românesc – Du-te, Ilie, du-te!”, semnat Marcel Ciolacu, cel pe care-l durea acolo, în față, de deficit. Culmea, Grindeanu se miră la Tv, la Antena, evident, ca PSD a ajuns subiect de bășcălie. Păăăi… să-l auzim atunci pe Băluță: „Tot mai mulți români sunt trimiși la exterminare”. Totuși, da’ să-i fi lăsat pe alte Negrescu sau Zetea să zică una alta? Că…
Dar nu sunt cele de mai sus cele mai rele exemple de „Adulți ce spun lucruri trăsnite”. Sunt, dar mai avem. Consiliera pe Credință a președintelui american, Paula White, a spus așa-„Să-i spui NU președintelui Trump e ca și cum i-ai zice NU lui Dumnezeu”. Zău, a zis-o. Sau aparatul de propagandă rusă ce are o poză „secretă” cu soldați ucraineni cu cagule, ce țin în mâini drone cu zvastici. Doar că dronele sunt Molynia, rusești… Dar premiul cel mare, cum ar veni ca Oscarul FIFA ce-l va da Gianni Infantino Melaniei pentru documentarul de nota 1,6 Imbd, îl ia Troy Nehls, congresman republican. „Trump e aproape a doua venire a lui Isus Cristos”. Pam pam.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.