Investițiile de peste 10 milioane euro din Sighetu Marmației, discutate la CNI

0
10

Compania Națională de Investiții derulează mai multe proiecte de investiții în Sighetu Marmației, în valoare de milioane bune de euro. Acesta este și motivul pentru care edilul urbei s-a deplasat zilele acestea în București, la sediul CNI, pentru a discuta situația investițiilor.
„La sediul CNI am avut o întâlnire cu directorul general Manuela Irina Pătrășcoiu în care am abordat stadiul lucrărilor finanțate prin CNI în municipiul nostru, precum și noi proiecte de care Sighetul are nevoie. Ne apropiem de recepția obiectivului de investiții «Baza sportivă în zona Făget», alcătuită dintr-un teren de fotbal cu gazon artificial, un teren multifuncțional pentru handbal, baschet, volei și tenis cu covor din tartan, tribune cu 500 de locuri, clădire administrativă, parcare și spații verzi, investiție în valoare de 5.129. 028 lei. Apoi avem lucrările desfășurate la obiectivul de investiții «Creșă în zona Făget», cu o capacitate de 70 de locuri, care au ajuns la stadiul fizic de 60%, finalizarea estimându-se în luna august. Valoarea totală a investiției se ridică la suma de 13.840.246 lei. De asemenea, obiectivul de investiții «Reabilitare, modernizare și dotare secții primiri urgențe, chirurgie și ortopedie», în valoare de 30.337.259 lei, se află în faza de proiectare, lucrările de construire urmând să demareze în cursul acestui an”, a declarat Vasile Moldovan, primarul din Sighetu Marmației. El a mai precizat că valoarea proiectelor derulate în prezent prin CNI la Sighetu Marmației se ridică la peste 10 milioane de euro.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.