Beneficiarii Azilului de noapte, gazde pentru copiii implicați în proiectul ”Comunitate fără bariere”

0
63

Beneficiarii Azilului de noapte, din cadrul Direcției de Asistență Socială (DAS) Baia Mare, au fost gazde pentru copiii din proiectul ”Comunitate fără bariere”. Aceștia au petrecut împreună timp de calitate, într-o întâlnire menită să promoveze empatia, dialogul și înțelegerea reciprocă.
”Pe parcursul vizitei, copiii au descoperit spațiile în care locuiesc beneficiarii, au vizitat camerele și au aflat mai multe despre serviciile oferite de centru. Momentul cel mai emoționant al întâlnirii a fost reprezentat de discuțiile deschise dintre beneficiari și copii, gazdele împărtășindu-le propriile povești de viață, explicând circumstanțele care i-au condus către centru și provocările pe care au fost nevoiți să le depășească. Activitatea a continuat cu un exerciţiu creativ în echipe mixte, formate din copii şi beneficiari. Participanții au realizat desene pe foi de hârtie, exprimând prin culori şi simboluri emoţiile, valorile şi lucrurile importante pentru ei. Exerciţiul a facilitat comunicarea, reflecţia personală şi identificarea unor valori comune, precum respectul, prietenia, încrederea şi speranţa”, au explicat reprezentanții DAS Baia Mare.
Proiectul „Comunitate fără bariere”, implementat de Direcția de Asistență Socială Baia Mare în parteneriat cu Asociația Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare, este cofinanțat din Fondul Social European Plus prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021–2027.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.