Anul trecut, Consiliul Județean Maramureș a început un program amplu de reducere a cheltuielilor. S-au redus costurile de funcționare cu aproximativ 30 de milioane de lei și s-au diminuat cheltuielile de personal cu aproape 10%.
Practic, multe dintre măsurile despre care se vorbește astăzi la nivel național au fost aplicate în Maramureș încă de anul trecut, astfel încât autoritățile județene par să fie în impas cu reducerile de cheltuieli.
„Problema cea mai mare nu este însă personalul ci faptul că, din aproximativ 340 de milioane de lei buget de funcționare, aproape 140 de milioane de lei merg către asistența socială și școlile speciale; aproximativ 80 de milioane de lei reprezintă salariile celor 22 de instituții aflate în subordinea Consiliului Județean; circa 60 de milioane de lei reprezintă dobânzi și rambursări ale creditelor contractate în trecut. Practic, după aceste cheltuieli obligatorii, spațiul de manevră rămas este extrem de redus. Trebuie să susținem Aeroportul Internațional Maramureș, să susținem Societatea Drumuri și Poduri Maramureș, care întreține rețeaua de drumuri județene, să plătim gazul, energia electrică, apa și toate serviciile necesare funcționării instituțiilor, să sprijinim proiectele și investițiile din județ”, a explicat șeful administrației maramureșene, Gabriel Zetea. Președintele Consiliului Județean Maramureș a mai arătat că „am ajuns în punctul în care nu mai putem tăia aproape nimic fără să afectăm funcționarea instituțiilor”. Singura soluție ar fi reducerea dobânzilor care trebuie achitate în cazul creditelor bancare. „Dacă în trecut s-au contractat credite cu dobânzi de aproximativ 10%, noi am reușit să obținem finanțare cu o dobândă de aproximativ 3%, pe o perioadă de 25 de ani. Aceasta este soluția care poate elibera resurse pentru dezvoltare și pentru susținerea instituțiilor din subordine”, a menționat Gabriel Zetea.






























Vă spun eu de unde sa reduceți, de exemplu, palatul administrativ a costat renovarea 148 000000 lei, adică aproximativ 28 milioane euro, o sumă enormă pt o renovare.
Dacă nu mai ai de unde reduce,ridici de la social!Chiar cei ce nu produc trebuie ținuți in spate? Dacă nu sa conducă cei din asistenta sociala județul!Ce preferați?