Peste 300 de copii au luat parte, în perioada 7-15 iulie, la activități informativ-preventive organizate de polițiștii Biroului Siguranță Școlară și ai Serviciului Rutier în taberele de vară din Baia Mare, Oncești, Lăpușel și Giulești.
Pe parcursul întâlnirilor, polițiștii au discutat cu cei mici despre regulile de circulație, prevenirea bullyingului și a cyberbullyingului, siguranța pe internet, riscurile consumului de alcool, tutun și substanțe interzise, precum și despre modalități de rezolvare pașnică a conflictelor și respectarea regulilor de conviețuire.
Activitățile au fost adaptate vârstei participanților și au inclus jocuri, exerciții practice și discuții interactive. Copiii au învățat cum să recunoască situațiile periculoase, cum să reacționeze responsabil și cui să ceară ajutor atunci când se află în dificultate.
Polițiștii le-au oferit și recomandări pentru petrecerea vacanței în siguranță, insistând asupra respectării regulilor de circulație, a comportamentului responsabil în zonele de agrement și a protejării datelor personale în mediul online.


























