În lumea civilizată, familia reprezintă celula de bază a societății, rezultat al căsătoriei cu acte în regulă între două persoane de sex opus. Familia are drepturi și obligații prevăzute în codul familiei și alte norme legislative. Concubinajul, mariaj cât ar fi el de reușit, chiar dacă îl vizează pe președintele țării, nu este o familie.
Legat de starea civilă, cuplul prezidențial nu poate fi model pentru tinerii din România care doresc să-și unească destinele. La fel, cauzele deviațiilor sexuale pot fi înțelese, însă nici conviețuirea persoanelor de același sex nu definește familia. O știre ce nu se pretează la dezinformare, difuzată la un post TV, relatează că, în ultima vreme, din 10 cupluri căsătorite, 7 au divorțat, număr ce coincide cu al familiilor destrămate, cu sau fără copii. Nu contează, ar spune unii, suntem țară membră UE, trăim alte vremuri și familia trebuie să se adapteze stilului de viață occidental. Prin urmare, divorțul nu ar fi decât soluția reformării familiei la vremuri noi, formată din soți care nu mai vor să conviețuiască în doi. Deși nu l-au inventat românii, numărul cazurilor de divorț este exagerat de mare, semn că democrația a adus scandalul și în familie, nu numai în politică și economie. Cum românii nu au fost pregătiți să accepte riscurile democrației, tinerii de azi nu dispun de trăsăturile biologice necesare pentru întemeierea unei familii capabile să facă față provocărilor mai puțin obișnuite. Dacă ar cunoaște condițiile istorice în care s-au format familiile străbunilor și greutățile întâmpinate, ar fi mai atenți în luarea unor decizii pripite. Divorțul se complică atunci când la mijloc sunt copii și nu înțeleg ce li se întâmplă. Să nu uităm că secole la rând până la colectivizarea agriculturii și industrializarea țării, marea majoritate a populației era localizată în mediul rural și se ocupa cu agricultura. Noi, cei care ne mai dăm cu părerea, vorbim, deoarece ne-am născut, am copilărit la țară și cunoaștem bine rânduielile satului de altădată. În majoritatea lor, copiii nu s-au dus mai departe la școală, cum s-ar zice băieții au rămas feciori la plug, iar fetele la războiul de țesut. Căsătoriile aveau loc în comunități închise, de fapt, în satul de baștină și de multe ori erau aranjate de părinți, în funcție de avere. În orice condiții sociale, tinerii au respectat legea maturității biologice impuse de economia civilă, religioasă, eventual urmată de o nuntă modestă. După căsătorie, tinerii își luau în serios rolul de familiști, de aceea sute de ani la talpa țării a stat familia rurală. Trebuiau să muncească, încât să-și poată crește copii, dacă erau băieți, când vor fi mari, neapărat să facă aramata și la nevoie să meargă la război să lupte pentru întregirea neamului. Nu vreau să mă gândesc cum ar reacționa tinerii noștri chemați să-și apere patria când ei nu au făcut armata. Prin intermediul copiilor, familiile transmiteau generațiilor următoare obiceiurile și tradițiile neamului și aveau grijă de părinții bătrâni și bolnavi care își găseau sfârșitul pe meleagurile natale. Probabil că au fost și azile, însă nu am auzit ca cineva din sat să-și fi dus părintele într-o astfel de locație. Tinerii care aveau casa lor se puteau considera fericiți, de regulă, în una trăiau trei generații: bunici, părinți și copii, iar sarcinile erau bine delimitate. Azi, cu greu trăiesc două persoane tinere fără mari obligații și, nu după mult timp, auzi că au divorțat. Motive de divorț au fost și atunci, dar mai puține, însă de rușinea satului erau evitate. Conflictul dintre noră și soacră, soțul alcoolic, violența sau alte vicii au pus familia rurală la încercare, dar numai în cazuri rare. Configurația satului s-a schimbat și azi vorbim tot mai des de familia urbană, mai școlită care se formează și trăiește după alte principii. Familia rămâne cea mai complexă și delicată instituție, deoarece într-un cuplu, relația între soți este unică, așa că fiecare cu norocul lui. În zilele noastre, divorțul ține nu numai de iubire, ci și de schimbările sociale, economice și emoționale ale vieții moderne. Când relația nu funcționează, terapia de cuplu poate fi utilă, însă până la urmă menținerea căsniciei constă tot în resursele de care dispun cei doi soți. Dacă tinerii ar acorda mai multă atenție dialogului, toleranței, înțelegerii, compromisului, renunțării la orgolii și reproșuri, în multe cazuri, divorțul ar putea fi evitat. O parte din tinerii de azi acordă prioritate serviciului, procurării unei locuințe, distracțiilor, nu întemeierii unei familii, datorie și față de țară. După căsătorie, evită conceperea copiilor, nu se gândesc că la bătrânețe cineva va trebui să le poarte de grijă. Pentru multe familii din România, plecarea la muncă în străinătate a fost o mare provocare, uneori greu de soluționat. Întemeierea unei familii este o decizie ce ar trebui să facă parte din viața fiecărui tânăr, iar primele informații despre traiul în doi să fie primite în școală. Capitol al educației la care instituția este total deficitară. Despre rolul familiei în viitorul țării probabil că tinerii au altă părere. Situația în care conducătorii nu sunt preocupați de prezent de ce ar face-o ei cu gândul la viitor.
Prof. Vasile ILUȚ
