Din anul 2002, la Serile de Poezie de la Deșești, un juriu profesionist acordă Marele Premiu Nichita Stănescu, al acestei manifestări, ajunsă la 47 de ani de viață în numele Poeziei. Am vrut să cinstesc discret memoria prietenului Laurențiu Ulici, critic literar de anvergură, care a sprijinit manifestarea de la Desești, fiind și o garanție pentru Nichita, atunci când am fost în București să-l invit în Maramureș. După știrea mea, este singura aventură lirică, de acest fel, petrecută într-o curte sătească. Așa a fost să fie, mulțumită părinților mei, care au deschis porțile și ușile casei. Și meritul scriitorilor care au crezut în miracolul poeziei într-o curte de gospodar. Și porțile au rămas deschise până în ziua de astăzi.
Anul acesta, 2026, Marele Premiu Nichita Stănescu al Serilor de Poezie de la Desești a fost acordat scriitorului NICOLAE SCHEIANU. Având printre înaintași scriitorii: Carolina Ilica, Adam Puslojic (Serbia), Szentmartony Janoș (Ungaria) Moshe Itzaki (Israel), Ana Blandiana, Nicolae Dabija (Chișinău), Adrian Popescu, Horia Bădescu, Ilie T. Zegrea (Cernăuți), Ion Mureșan, Adrian Alui Gheorghe, Echim Vancea, Ioan Dragoș, Gheorghe Mihai Bârlea și mai sunt. Poate ne vom întâlni toți într-o carte, pe care o am de mult timp în gând. Poate vă întrebați de ce Nicolae Scheianu a fost alesul acestui an. I-am citit opera lirică, îi cunoaștem calea proprie a lirismului, prezența lui la mari manifestări literare din țară, unde se confirmă valoarea. Să vă spun o întâmplare de acest gen, la care am fost de față. Am fost invitați amândoi la Festivalul de Poezie de la Iași. Cu un program divers, bine alcătuit.
Dar momentul de vârf au fost recitalurile extraordinare, desfășurate pe parcursul a șase zile, la Muzeul municipal „Regina Maria.” A fost un regal liric, o consacrare, o ocazie unică de a asculta poezii de valoare, de a cunoaște autorii în direct, cu sensibilitățile lor. Așa m-am lăsat în grija clipei pentru cuprinderea ideii lirice. Poezia este înălțarea tăcerii, dar este și haosul condamnat la visare. Din suita recitalurilor extraordinare, în care am fost incluși, l-am decupat pe cel al confratelui din Maramureș, poetul Nicolae Scheianu. Un concert liric imposibil de uitat. Nicolae a urcat pe podium ca membru al Uniunii Scriitorilor din România, dar mai ales cu valoarea poeziei sale. Secondată de aprecieri critice remarcabile, cuprinse și în excelentul caiet-program al Festivalului de la Iași. Foșneau în jur cuvintele poetului Adrian Popescu, aflat în sală, despre poezia lui Nicolae Scheianu: „Un aliaj inspirat, personal, profund pe de o parte, tonalitatea oraculară a poemelor, vag biblică, atestând lecturi religioase, care au consolidat o formă mentis specifică, și, pe de alta, iluminările poetice autentice, crude, originare. Ar fi acesta cifrul, cred, propus de Nicolae Scheianu.”
Eram în sală. Aveam în mâini o carte a poetului care susținea recitalul extraordinar. De pe ultima copertă au prins viață cuvintele de apreciere ale lui Ciprian Chirvasiu și Viorel Mureșan. Primul vorbea despre texte cu o concentrație poetică uluitoare, al doilea despre un fenomen mai rar în poezia română actuală. Din caietul-program s-au prelins și gândurile Cameliei Ardelean, despre poezia autorului nostru, care tocmai își încheia recitalul. În timpul rostirii am surprins sala într-o atenție desăvârșită. Am notat aplauze după fiecare poem. Atunci m-am încumetat să-mi conturez și eu o părere fulger despre poezia lui Nicolae.
Mi-am zis că lirica lui este mai greu de asociat unei mișcări literare sau unui anume canon. Este un teritoriu cucerit cu fertila imaginație și dăruit nouă cu generozitatea simbolurilor. Imaginile poeziei lui par șlefuite de ape. Am descoperit în lectura lui o sobrietate stilistică, o lecție de inventivitate, un discurs aspru, pendulând între melancolii volatile, cu subtile strategii de distilare a ideii poetice. Acolo, în sala aceea istorică, mi-am dat seama că poezia confratelui meu nu poate fi privită în față, în vremea luminii, ci colo pe la înserarea cuvântului, pentru a-i putea vedea mai bine relieful ideilor. Când poetul Nicolae Scheianu a coborât de pe podium, confrați din sală s-au grăbit să-i aducă mulțumiri pentru poemele citite. Printre ei au fost: Varujan Vosganian, Dinu Flămând, Nichita Danilov, Daniel Corbu, Radu Florescu, Valeriu Stancu, Nicolae Sava. Pe aceștia i-am auzit eu, dar au mai fost. Socotiți că și ei au făcut parte din juriul, din acest an, de la Desești.
Și eu m-am bucurat că am fost de față și m-am simțit un om alegăduit. Reprezentanța Maramureș a Uniunii Scriitorilor din România este în lumină prin opera lui Nicolae Scheianu. Așa, juriul din acest an care a acordat Marele Premiu la Desești a avut argumente convingătoare. „Cei singuri, la fel ca fericiții,/ au nevoie de-o mână din înalt/ peste creștet/ de un cort ridicat pe loc sigur/ de un foc în negura nopții…”
