Oportunități de angajare la ADI Deșeuri Maramureș pentru tinerii cu dizabilități

0
6

Asociația ASSOC a luat legătura cu conducerea ADI Deșeuri Maramureș pentru a afla care sunt posibilitățile de angajare pentru tinerii cu dizabilități, într-o economie tot mai competitivă. Activitatea face parte din proiectul GreenJobs4ALL, pe care ASSOC îl derulează cu parteneri europeni din programul Erasmus.
„În acest sens, colegii noștri l-au invitat la dialog pe Vasile Roman, directorul ADI Deșeuri Maramureș, dorind să afle despre posibilitățile de integrare profesională a persoanelor cu dizabilități, în special a tinerilor, în cadrul societăților care activează în domeniul gestionării deșeurilor. S-a vorbit mai ales de partea practică, adică despre ce activități ar putea desfășura acești tineri, ce tipuri de posturi li s-ar potrivi și ce adaptări ar fi necesare pentru ca integrarea lor să fie una reală?”, au declarat reprezentanții ASSOC.
Gestionarea deșeurilor presupune nu doar colectare, ci și sortare, reciclare, valorificare, activități logistice, administrative și de informare, iar în acest context există multiple opțiuni chiar și pentru persoanele aflate în situații de vulnerabilitate.
„Tinerii cu dizabilități intelectuale pot fi încadrați foarte frumos în activitatea pe care o desfășurarăm noi în cadrul organizației noastre, inclusiv în activitatea de monitorizare pe care o desfășurăm, prin campanii de informare și conștientizare și aici mă refer la distribuirea de materiale informative către populație. În fluxul deșeurilor, de la colectare, transfer, depozitare există și activități care pot fi desfășurate de tinerii cu dizabilități intelectuale și studii medici. Spre exemplu activitatea de sortare a deșeurilor poate fi realizată și de acești tineri”, a declarat Vasile Roman, director ADI Deșeuri Maramureș.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.