Zece ani de la plecarea în veșnicie a arhiepiscopului Justinian Chira

0
13

Azi, 30 octombrie, se împlinesc 10 ani de la plecarea în veșnicie a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Justinian. Cu acest prilej, Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului organizează două evenimente.
Azi, 30 octombrie, de la ora 11, la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, se va desfășura simpozionul „10 ani de la înveșnicirea Arhiepiscopului Justinian”. Vor lua cuvântul pr. prof. univ. dr. Ioan Chirilă, pr. lect. univ. dr. Vasile Borca și pr. dr. Iustin Tira. Evenimentul va fi moderat de arhidiaconul Vlad Verdeș, consilier cultural-teologic. Sâmbătă, 31 octombrie, manifestările vor continua la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia. De la ora 09:00, va fi oficiată Sfânta Liturghie Arhierească, urmată de slujba Parastasului la mormântul Înaltpreasfințitului Justinian. Părintele Arhimandrit Macarie Motogna, exarh eparhial și stareț al Mănăstirii Rohia, îndeamnă credincioșii ca în această zi importantă, să urce în „Muntele cel Sfânt” pentru a se ruga împreună cu soborul slujitor, dar și pentru a aprinde o lumânare la mormântul Înaltpreasfințitului Părinte Iustinian, în semn de prețuire, recunoștință și neuitare față de cel care a lăsat o moștenire duhovnicească de neprețuit. De asemenea, vineri, la ora 12:00, toate clopotele bisericilor, mănăstirilor și schiturilor, vor fi trase în amintirea Înaltpreasfințitului Părinte Iustinian spre veșnica lui pomenire din neam în neam!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.