Directorul executiv al ADI Maramureş, Vasile Roman, a preluat conducerea TSD Maramureș.
Acesta îl înlocuieşte la conducerea organizaţiei de tineret a social democraţilor pe Ionuţ Marincaş, care a fost preşedinte, timp de doi ani şi jumătate. Conferința Județeană de Alegeri a Tineretului Social Democrat Maramureș a avut loc în 30 octombrie. „Echipa alături de care am candidat este una extrem de competentă. Fiecare dintre membrii acesteia are o profesie, a absolvit studii superioare sau urmează o formă de învățământ superior. Respectând acest principiu, îmi doresc să schimbăm o veche paradigmă și percepția cetățenilor despre cei care aleg să facă politică. Cred în puterea tinerei generații și în forța unei echipe unite”, a afirmat preşedintele TSD Maramureş, Vasile Roman.





























