O nouă ședință pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor

0
15

Subprefectul județului Maramureș, Eniko Krizsanovszki a prezidat, luni, 2 noiembrie, ședința de lucru a Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, organizată la sediul instituției.
În cadrul lucrărilor, membrii comisiei au analizat și au supus dezbaterii și aprobării punctele înscrise pe ordinea de zi, vizând: validarea unui număr de 301 de poziții, dintre care: 294 de poziții referitoare la terenuri agricole; 7 poziții referitoare la terenuri forestiere.
„Examinarea documentațiilor și a referatelor transmise de comisiile locale de fond funciar s-a realizat cu rigurozitate și responsabilitate, avându-se în vedere atât fundamentarea juridică a solicitărilor formulate, cât și respectarea condițiilor de fond și de procedură instituite de legislația specifică în domeniul reconstituirii și constituirii dreptului de proprietate privată asupra terenurilor. Prin activitatea desfășurată și prin deciziile adoptate, comisia urmărește soluționarea cu celeritate și în deplină conformitate cu prevederile legale a situațiilor care intră în sfera sa de competență, cu respectarea drepturilor persoanelor îndreptățite și a interesului public”, au transmis oficialii Prefecturii Maramureș.
Obiectivul constant îl reprezintă asigurarea unui cadru decizional coerent și eficient, în deplină concordanță cu exigențele legale, cu interesul public și cu respectul cuvenit drepturilor și intereselor legitime ale cetățenilor.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.