Activităţi de prevenire în Sighetu Marmaţiei

0
429

După activităţile desfăşurate la centrele de asistenţă socială de pe raza municipiului Baia Mare, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie al judeţului Maramureş, însoţiţi de specialişti din cadrul Centrului de Prevenire şi Evaluare Antidrog Maramureş, au continuat activităţile preventive la Sighetu Marmaţiei.
Poliţiştii au fost vineri alături de 25 de copii instituţionalizaţi la Casele de tip familial de pe raza municipiului Sighetu Marmaţiei. Tinerii aflaţi în astfel de centre reprezintă o categorie vulnerabilă din punct de vedere social şi afectiv, expuşi atât victimizării cât şi comiterii de infracţiuni. Atât fetele cât şi băieţii pot fi victime ale violenţei fizice şi verbale, ale abuzului sexual, consumului de droguri.
Pe de altă parte, un anturaj nepotrivit îi poate conduce spre comiterea de infracţiuni. Pentru a conştientiza toate aceste aspecte, poliţiştii vin în permanenţă în sprijinul acestor tineri prezentându-le consecinţele asociate comiterii de infracţiuni, care se pot răsfrânge asupra vieţii lor atunci când alegerile pe care le fac sunt greşite.
Prin abordările şi discuţiile purtate, care au avut menirea de a-i provoca la dialog, prin prezentarea unor tematici specifice şi vizionarea unor filme, poliţiştii au generat întrebări ale căror răspunsuri au fost menite să-i responsabilizeze. Totodată, poliţiştii au insistat asupra consecinţelor plecării voluntare din centre şi abandonului şcolar, ambele aspecte având influenţe negative asupra dezvoltării lor.
Odată cu începerea şcolii, poliţiştii vor continua să desfăşoare activităţi al căror scop este creşterea gradului de siguranţă şi reducerea riscului de victimizare a copiilor la nivelul întregului judeţ.

Campania preventivă „SEATBELT”

Potrivit calendarului de activităţi al Organizaţiei Poliţiei Rutiere Europene (TISPOL) pentru anul 2017, în perioada 11-17 septembrie, la nivel european, este programată să se desfăşoare campania preventivă ”SEATBELT” (centura de siguranţă), care are următoarele obiective:
• conştientizarea conducătorilor de autovehicule şi a pasagerilor cu privire la necesitatea utilizării centurilor de siguranţă/sistemelor de retenţie pentru copii
• determinarea conducătorilor de autovehicule să nu folosească telefonul mobil în timpul mersului, numai dacă este dotat cu dispozitiv sau accesorii de tip „mâini libere”
• depistarea şi sancţionarea conducătorilor de motociclete şi/sau mopede care nu utilizează echipamente de protecţie omologate.
Poliţiştii vor acţiona cu fermitate, nu vor tolera nici o abatere de la cadrul legislativ în vigoare şi vor aplica sancţiuni drastice persoanelor care nu utilizează regulamentar sistemele de siguranţă.

În Seini – Piaţa Agro-Alimentară a fost supravegheată de poliţişti

Joi, 7 septembrie, poliţiştii din Seini au vegheat la menţinerea stării de ordine şi legalitate în cadrul unei acţiuni organizată în perimetrul pieţei din oraş şi pe DE 58 şi DJ 109I.
Acţiunea a vizat, în principal, combaterea comerţului ilicit. Activităţile preventive au fost extinse şi pe drumurile publice din apropierea târgului, urmărindu-se combaterea contrabandei dar şi supravegherea participaţilor la traficul rutier din zonă şi prevenirea evenimentelor rutiere.
În cadrul acţiunii au fost verificaţi mai mulţi comercianţi şi au fost controlate 22 de autovehicule. Pentru neregulile constatate la Legea nr. 12/1990 şi pentru încălcări ale normelor rutiere, poliţiştii din Seini au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 4.000 lei.

În Baia Mare – Acţiuni pentru combaterea prostituţiei

Între orele 22-24, poliţiştii Biroului de Ordine Publică Baia Mare au organizat o acţiune pentru prevenirea şi combaterea prostituţiei pe raza municipiului. Astfel, au fost depistate 16 femei care, în locuri publice, atrăgeau persoane în scopul întreţii de raporturi sexuale în schimbul unor sume de bani.
Persoanele identificate au fost sancţionate contravenţional cu amenzi, în valoare de 8.000 lei.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.