Intervenţionismul ar putea fi o nouă formă de organizare socio-economică, menită să ia locul capitalismului. Piaţa liberă pare a-şi fi atins limitele, solicitând o nouă formă de organizare. Nasul de copoi al politicienilor le spune că s-a ivit momentul propice pentru acapararea puterii asupra întregii societăţi.
• Contractul social este o scuză pentru intervenţionism
Teoria intervenţionismului s-a născut ca urmare a perpetuării crizelor economice şi a recesiunilor financiare, fenomene distructive pentru viaţa economică. Mecanismele pieţii nu se pot opune singure acestor fenomene şi nu le pot contracara fără suportul decizional-financiar venit din partea statului. Există persoane care argumentează nevoia de imixtiune, pornind de la ”clauzele” aşa-zisului contract social dintre stat şi cetăţenii săi. Un astfel de contract nu a fost semnat şi parafat de către nimeni vreodată, dar este invocat tot mai des de către forţele politice pentru a-şi justifica imixtiunea în spectrul economic al societăţii. Întâi îşi ”bagă coada” în economie spre a o dirija în direcţii nici măcar de ei ştiute, apoi se ascund sub himera născocită de Hobbes, Locke şi J.J. Rousseau, aceea a contractului voluntar şi reciproc dintre stat şi ”capii de familie”, socotite părţi raţionale şi egale. Trebuie precizat că doar bărbaţii de rasă albă erau consideraţi membri deplini ai societăţii civile, cu putere contractantă.
• Dorinţa de putere este nemărginită
O regăsim pe întregul curs al istoriei, indiferent de forma de organizare economică sau socială. În fiecare orânduire conducătorii şi-au dorit controlul total asupra societăţii. Socialismul a fost doar un exemplu, o etapă elocventă a ceea ce înseamnă un intervenţionism total. Dar şi în capitalism lucrurile se întâmplă aproape la fel: diferă doar mecanismele şi instrumentele de lucru, care sunt mult mai subtile. În schimb, efectele se află într-o asemănare izbitoare.
• Piaţă este liberă?!
Semnificaţia fundamentală a unei pieţe libere presupune acţiunea independentă şi neviciată a mecanismelor şi legităţilor specifice: cerere/ofertă, resurse/nevoi etc. Odată ce statul îşi ”bagă coada” în piaţă, aceasta se va deregla, generând crize economice şi recesiuni financiare pe care tot el va dori să le aplaneze. Acest proces se întâmplă de prin anii ’80 ai capitalismului, atunci când statul capitalist şi-a propus să devină un jucător activ pe pieţele economice şi financiare. Un jucător nepriceput şi puţin cunoscător al regulilor jocului pe o piaţă liberă, pe care statul le-a fixat. România a preluat ideea imediat după 1990 şi nu a mai lăsat-o din braţe!
• Toţi suntem egali, dar faceţi cum vă ordonăm!
Se spune că un guvern este cu atât mai bun cu cât guvernează mai puţin. Cu siguranţă, după un astfel de slogan ar trebui să se orienteze politicienii de dreapta. La noi, dar şi într-o mare parte a bătrânului Continent, forţele de dreapta sunt puse la pământ. Stânga este dominantă, din sud până în nord şi de la vest la est. De ce? Răspunsul este simplu: această ideologie permite, în modul cel mai facil, intervenţia statului în viaţa economică şi socială. Sub pretextul că toţi oamenii sunt egali (aşa şi este!), în fapt, politicienii urmăresc acapararea întregii puteri asupra societăţii pe calea intervenţionismului. Statul ne ia, statul ne dă! Vă sună cunoscut? Nu cumva miroase a puţin… socialism?
• Politrucii acţionează
Să luăm ca exemplu descentralizarea, proces pe care s-a bătut multă monedă ieftină şi fără acoperire. S-au înfiinţat regiunile, li s-au transferat prerogative, dar fără resursele necesare acoperirii lor. Ca să-şi poată împlini îndatoririle faţă de cetăţenii contractanţi, primarii trebuie să-şi pună traista-n băţ şi să ia drumul Capitalei, să-şi ceară drepturile, aidoma primarului de Copşa Mică. Bani vor primi doar aceia care-şi dovedesc supunerea faţă de putere. Aceasta-i doar una dintre căile ce se parcurg întru obţinerea puterii generalizate: trasarea de sarcini obligatorii şi asigurarea banilor în mod condiţionat. O altă cale, mai perfidă şi mult mai periculoasă, este aceea a subordonării maselor de votanţi. Se practică nu singular controlul asupra oamenilor aflaţi în slujba statului prin promisiuni de salarii mai mari, ajustări de pensii, creşterea ajutoarelor sociale etc. Dacă eşti copil ascultător, iată ce vei primi! Toate acestea fac din sectorul bugetar unul mult mai atractiv decât mediul economic pur, acolo unde se cere productivitate, performanţă şi responsabilitate în schimbul unor salarii decente. Concurenţa creată de către stat pe piaţa muncii, prin plata de salarii mai mari în mediul bugetar decât în sectorul privat, generează dezechilibre în economie în social.
• Puterea excesivă: o reţetă împotriva democraţiei
Unii conducători de instituţii ale statului îşi doresc tot mai multe prerogative, practic tot mai multă putere. Mijloacele practicate scuză dezideratele! Se dedau la acte dintre cele mai năstruşnice spre a fi mai importanţi, pentru a decide şi controla tot mai mult şi mai abitir piaţa liberă. Să nu uităm că astfel de imixtiuni cu ”bocancii nefăcuţi” printre resorturile pieţei duc la disfuncţii greu de controlat şi amputări aduse însăşi sistemului democratic. Dorinţa de putere este relevată de convergenţa creată între sporirea controlului statului asupra economiei private şi ignorarea mecanismele democratice. O astfel de simbioză este mult mai nocivă şi periculoasă, mai ales atunci când este apanajul unor oameni lipsiţi de moralitate, cu o curbură adâncă a coloanei vertebrale şi ahtiaţi după imaginea de pe sticla TV-ului.
O economie dirijată ”după ureche”, acesta-i intervenţionismul guvernării actuale!
Conf. univ. dr. ec. Vasile BÎRLE
