Instituția Prefectului anunță că, până la data de 4 septembrie 2026, pe teritoriul județului Maramureș sunt planificate să se desfășoare exerciții militare.
„Aceste activități implică deplasări de tehnică militară și de personal militar, precum și efectuarea unor activități specifice de antrenament. În acest context, adresăm populației rugămintea de a manifesta calm și de a nu se alarma în situația în care va observa militari sau tehnică militară în deplasare ori în desfășurarea activităților specifice. Subliniem faptul că aceste exerciții fac parte din activitățile periodice de pregătire și instruire desfășurate de structurile militare și reprezintă activități curente, planificate în cadrul procesului de menținere și consolidare a nivelului de pregătire”, precizează autoritățile.




























