O cunosc pe Irina Petraş, din vedere, de pe vremea celebrei cafenele ”Arizona”, cuibul visurilor tinerilor scriitori. Nu am văzut-o la masă, nici trecînd pe stradă, dar ştiu că tinereţea ei a fost contemporană cu neuitata cafenea clujeană. Apoi am cunoscut-o pe Doamna Irina prin cîteva cărţi ale ei care m-au făcut să mă întreb: cine este autoarea? A venit vremea să se întrebe şi ea cine este cel care a întrebat de ea. Aşa am devenit aproape într-o armonie lumească şi literară. Cînd vine vorba de locuri şi locuire, nu uită să spună: m-am născut la Chirpăr, Sibiu, dar tatăl meu Ioan Pavel Petraş era din Maramureş (Ilba). Un critic, care a împlinit şi el la începutul lunii noiembrie şapte decenii de viaţă, i-a făcut Doamnei Irina un portret convingător: ”Irina Petraş este un critic literar complet. Comentează producţia editorială curentă, scrie şi despre clasici, pentru a oferi repere, întocmeşte lucrări de sinteză, face consideraţii asupra limbii române, participă la colocvii şi lansări de cărţi şi mai conduce filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor din România, nu ca o funcţionară, ci ca un creator de viaţă literară, iar toate acestea le face cu talent şi inspiraţie”. Cred că Uniunea este încă o autoritate care îţi recunoaşte calitatea de scriitor. Doamna Irina iscodeşte concepte, conturează viziuni în aşa fel încît să nu semene cu ale altor autori. A lansat în apele, aşa cum sînt ele, ale literaturii române mulţi tineri scriitori. Acum au parte de izbînzi literare. Asta înseamnă că Doamna Irina Petraş a vegheat cu folos, risc şi îndemînare printre cărţi. Este o cititoare profesionistă. Aşa a putut scrie cărţi care nu încap într-un raft de bibliotecă. În faţa volumelor semnate de Doamna Irina Petraş, metaforele mele nu pot acoperi evantaiul de idei inedite şi mai ales argumentate. Într-un eseu despre limba română, ca stăpînă a noastră, încearcă să ne convingă de feminitatea ei. Îndrăzneaţa viziune a produs vîlvă. Dar a intrat în patrimoniul nostru. Viaţa acestei Doamne a scrisului românesc nu se aseamănă cu a multora dintre noi. Prin felul ei de a gîndi nu elogiază diferenţele, ci mai ales asemănările. Poate fi un secret al prieteniei. O mărturisire a ei m-a făcut să tresar. ”Eu nu pot acumula obiecte, fiind neîntrerupt conştientă că sunt muritoare”. Amintirile ei, se vede, nu sînt instalate în porţelanuri de Sevre, ci sînt legate de cuvinte, de puterea lor cu dublu tăiş. Ce ne oferă Doamna Irina? Un veac de nemurire cu Eminescu, dar şi ştiinţa morţii, locuri şi locuire, oglinda şi drumul, vitraliul şi fereastra. Sunt cuvinte aşezate pe cărţile ei care întrupează un univers care-i poartă numele. O carte pe care şi-a dăruit-o recent de sărbătoarea ei se referă tocmai la această îndeletnicire de a veghea printre cărţi. Acolo afli multe întîmplări. Îţi conturezi păreri despre lumea asta literară, dar şi despre cea viitoare. Spune cu sinceritate că de o vreme se trezeşte în zori cu un gust amar, descurajator la gîndul veştilor rele care ne pot tulbura ziua şi fragila încîntare. Semnalează preţul tot mai scăzut al Culturii în această lume a negoţului sub felurite chipuri, folosirea căilor joase pentru a ajunge spre faimă. Toate acestea se petrec – spune Doamna Irina – cu o necugetată voioşie şi primejdioasă lipsă de răspundere pe fundalul unei deteriorări fără precedent a demnităţii naţionale. Apoi ne aduce aminte că imediat după 1989 s-a dat dreptul la spurcare.
Am dat iute de pămînt cu Eminescu şi Călinescu şi nu am păţit nimic. A comunica nu mai înseamnă a-l asculta pe vecinul pentru a realiza un dialog civilizat. Între motivare şi învăţare s-a renunţat la învăţare. Semnal de luat aminte: „Nu e departe clipa în care, fără lege morală, fără disciplina elementară a convieţuirii, ne vom căţăra, vorba lui Svejk, cu toţii în copaci. Şi s-ar putea să n-o facem în limba română”. Se vede cum un distins intelectual, cu largi preocupări literare, este extrem de atent la cele ce se întîmplă în jur. Acolo, de veghe între cărţi, are şi un ochean îndreptat spre imediata realitate. Şi înţelege ce se întîmplă. Fata lui Ioan Pavel Petraş, cel plecat din Maramureş, el însuşi autor de amintiri scrise, astăzi a trecut prin dreptul stelei norocoase. Mulţam doamna Irina pentru cărţile dăruite literaturii române. De veghe între nopţi, de veghe între cărţi. La mulţi ani, Doamna Irina! Este ziua în care stelele se văd în plină lumină.
