Polițiștii de combatere a criminalității organizate din Maramureș, sub coordonarea DIICOT, au ridicat aproximativ 5 kg de cannabis, în urma unei acțiuni de prindere în flagrant și a trei percheziții domiciliare. Un tânăr, din Săcălășeni, a fost reținut pentru 24 de ore și va fi prezentat cu propunere de arestare preventivă.
Vineri, 8 noiembrie, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Maramureș, sub coordonarea procurorilor DIICOT – Biroul Teritorial Maramureș, au desfășurat o acțiune pentru depistarea unor persoane bănuite de comiterea de infracțiuni la regimul drogurilor. Astfel, pe raza municipiului Baia Mare, polițiștii au prins în flagrant delict doi bărbați, care au preluat dintr-un microbuz, ce efectua transport internațional de persoane, două colete, în care se aflau aproximativ 4,5 kg de cannabis.
Din cercetări a reieșit că drogurile ar fi fost trimise din Spania. Întreaga cantitate, precum și un grinder și un cântar găsite asupra lor au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar cei doi bărbați, ambii domiciliați în localitatea Săcălășeni, au fost conduși cu mandat la DIICOT Maramureș.
Ulterior, polițiștii, sprijiniți de un echipaj canin din cadrul Direcției Regionale Vamale Cluj-Napoca, sub coordonarea procurorilor DIICOT, au efectuat trei percheziții domiciliare, la locuințele folosite de cei doi bărbați. La percheziția din localitatea Săcălășeni, polițiștii au descoperit o cultură indoor de cannabis. Au fost ridicate pentru cercetări câteva sute de grame de cannabis și o instalație improvizată pentru creșterea plantelor de cannabis.
Față de unul dintre cei doi, un tânăr, în vârstă de 23 de ani, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. Cel în cauză urmează a fi prezentat instanței, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 zile.
Cercetările sunt continuate pentru documentarea întregii activități infracționale a celor în cauză.
Acțiuni ale poliției române
– amenzi de peste 2,2 milioane lei și 430 de permise reținute –
Polițiștii au intervenit la peste 2.500 de evenimente, au aplicat peste 7.000 de sancțiuni contravenționale și au constatat 716 infracțiuni.
Vineri, peste 10.000 de polițiști au acționat, la nivel național, pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice. Au fost organizate 253 de acțiuni și s-a intervenit la 2.587 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112. Au fost constatate 716 infracțiuni, 113 persoane fiind prinse în flagrant delict. De asemenea, au fost depistate 18 persoane urmărite național sau internațional, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 55 de măsuri preventive.
Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 7.118 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 2,2 milioane lei.
În trafic, polițiștii rutieri au desfășurat activități pentru prevenirea accidentelor de circulație, fiind constatate 119 infracțiuni la regimul rutier. Au fost reținute 430 permise de conducere și retrase 168 de certificate de înmatriculare.
Controale în gări, aerogări și obiective economice…
În urma acțiunilor derulate de polițiști, în ultima săptămână, pentru siguranța transporturilor aeriene, navale și feroviare, au fost întocmite 96 de dosare penale, 50 persoane fiind surprinse în flagrant delict.
Polițiștii au efectuat controale în 400 stații de cale ferată, au patrulat în 398 de trenuri de călători și au desfășurat 20 de acțiuni specifice pe linia comerțului ilegal, a siguranței transporturilor, siguranța și securitatea pe apă, a pescuitului ilegal și contrabandei.
Totodată, au fost desfășurate 19 percheziții domiciliare și la locuri de muncă, pentru probarea activității infracționale în două dosare penale de contrabandă cu țigări și furt. Astfel, au fost identificate 5 persoane deținătoare și consumatoare de droguri, și un cetățean turc aflat ilegal pe teritoriul României.
Polițiștii au întocmit 96 de dosare penale, în cadrul cărora se fac cercetări. De asemenea, au depistat în flagrant delict 50 de persoane bănuite de comiterea de infracțiuni. În dosarele penale instrumentate, 14 persoane au fost reținute pentru 24 de ore, împotriva uneia fiind luată măsura arestării preventive pentru 30 de zile, iar față de alta, măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 103 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 134.000 lei și au fost confiscate bunuri de aproape 160.000 lei.






























