Maramureşul, la evenimente turistice

0
80

Aleşii maramureşeni au aprobat în ultima şedinţă de Consiliu Judeţean din decembrie 2018 evenimentele turistice naţionale şi internaţionale la care va fi prezent Maramureşul.

“Prezenţa la manifestări de marcă naţionale şi internaţionale este cu atât mai importantă, cu cât există o deschidere deosebită din partea reprezentanţilor Ministerului Turismului. Pe parcursul anului, vom urmări şi alte evenimente de interes în regiunile unde avem înfrăţiri sau unde suntem solicitaţi ca parteneri, existând invitaţii în acest sens şi unde prezenţa unor reprezentanţi din domeniul turismului la târguri sau evenimente organizate ar fi apreciat şi oportun, deoarece şi reprezentanţii acestora la rândul lor participă me­reu la evenimentele care se desfăşoară în judeţul nostru”, a precizat şeful administraţiei maramureşene, Gabriel Zetea.
Pe lista evenimentelor care va fi reprezentat Maramureşul figurează Târgul Internaţional de Turism din Madrid, Spania, din această lună, Târgul de Turism din Tel Aviv, Israel din februarie şi Târgul de Turism al României, Bucureşti, tot în februarie. În martie, Maramureşul va fi prezent la Târgul Internaţional de Turism Utazas-Budapesta, Ungaria şi la Târgul Internaţional de Turism ITB Berlin, Germania, iar în noiembrie figurează participările la World Travel Market, Londra, Ma­rea Bri­tanie şi la Târgul de Turism al României, Bucureşti (ediţia de toamnă).

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.