Drum bun, Moş Pupăză!

1
2861

Moş Pupăză din Valea Stejarului, cel mai vestit cioplitor al Maramureşului, a încetat din viaţă. În primăvara anului trecut, într-un interviu acordat cotidianului „Graiul Maramureşului”, legendarul bătrîn, pe numele său real Pătru Godja, mărturisea cu mîndrie faptul că şi-a achitat cu responsabilitate îndatorirea faţă de viaţă oferind lumii întregi „numai lucruri frumoase”. Din lemnul ce i-a fost tovarăş toată viaţa, Moş Pupăză a născocit decenii la rînd poveşti sublime ce au depăşit graniţele spaţiului rural, răspîndind astfel splendoarea unică a sculpturii specifice locurilor noastre.

„Numai lucruri frumoase au ieşit din mîinile mele”

Pe atunci, Moşul puncta cu regret faptul că nu-şi amintea vîrsta la care a început să lucreze cu lemnul. Ştia doar că ispita s-a ivit datorită conjuncturii. „Aş putea spune că m-am născut cu lemnul”, evoca bătrînul cioplitor. Totuşi, scormonind după amintiri, a relatat faptul că, la un moment dat, soarta i-a adus în preajmă un meşter din Vadu Izei care i-a stîrnit un mare interes pentru cioplit. Volubilitatea meşteşugarului i-a permis să pătrundă temeinic în tainele acestei îndeletniciri astfel că, de tînăr, Pătru Godja din Valea Stejarului îşi dedica deja timpul lemnului. În anii ce au urmat, din mîinile sale au ţîşnit creaţii fără seamăn, de la utilul mobilier de uz casnic pînă la impozantele porţi maramureşene. „Numai lucruri frumoase au ieşit din mîinile mele. Mă consider împlinit şi mîndru că nu vor trece deodată cu mine. Sînt lucruri care rămîn şi cărora nu le găseşti perechea. Fiecare lucru pe care l-am făcut are povestea lui…”, istorisea cu farmec cioplitorul din Valea Stejarului.

Horitor în spectacolele Grupului Iza

Faima lui Pătru Godja a sporit rapid. Lucrările sale desăvîrşite au ajuns în mai toate colţurile ţării, iar zvonurile despre iscusinţa sa deosebită în cioplit au trecut hotarele. Astfel, nu de puţine ori, Moş Pupăză s-a desprins de gospodăria lui dragă din Valea Stejarului pentru a-şi proba măiestria în faţa iubitorilor de lemn din străinătate. Călătoriile în Statele Unite ale Americii i-au rămas cel mai drag întipărite în memorie. „Am băut horincă de prune la cascada Niagara”, se confesa discret Moşul care a păşit de două ori pe tărîmul american pentru a-şi etala şi aptitudinile de horitor în cadrul unor spectacole ale Grupului Iza (la a căror reprezentaţii a luat parte vreme de 14 ani). Şi asta pentru că despre Moşul din Valea Stejarului se spune că ar fi cunoscut peste o mie de hori. „Fac foc în casă şi ţi le spun pe toate pînă diseară”, încerca el să-şi ademenească interlocutorul. Cu toate că progresul vestic i-a trezit interes, Moşul din Valea Stejarului nu s-a lăsat ispitit. Spunea că gîndul de a-şi părăsi gospodăria rurală nu i-a venit niciodată în minte.

Îşi petrecea bătrîneţea tot în atelier

În timp, Moş Pupăză a transmis şi altora, fără jumătăţi de măsură, cunoştinţele acumulate despre sculptură. Şi-a înscris în catastif mai mulţi tineri cărora le-a predat cu iscusinţă această îndeletnicire. Unul dintre cei mai valoroşi e chiar ginerele său, Petru Codrea, care, de altfel, se ocupă de marile comenzi ce poposesc în gospodăria lui Moş Pupăză. În acelaşi interviu, Moşul mărturisea că îşi petrecea bătrîneţea tot în atelier, dar se ocupa doar de „jucărei”, aşa cum numea el fusele ori brelocurile pe care le confecţiona pentru turişti. „Mai mult, dau sfaturi şi lecţii”, zicea Moşul bucuros. Întrebat dacă regreta ceva, Moş Pupăză spunea categoric că nu. Şi-ar fi retrăit din nou viaţa după acelaşi fir epic. Bătrînul cioplitor îşi exprima doar dorinţa de a trăi cît mai mult în spaţiul maramureşean pe care îl iubea atît datorită configuraţiei, cît şi faptului că, de ceva vreme, tinerii din satul său s-au reorientat înspre timpurile de odinioară, revigorînd tradiţiile şi obiceiurile. El însuşi se mîndrea cu faptul că, de-a lungul vieţii, a fost un real promotor al hainelor tradiţionale din Maramureş. Oriunde a păşit în afara spaţiului său sătesc s-a afişat în portul popular. „A fost stilul meu, de a fi ţăran”, se autocaracteriza.

1 COMENTARIU

  1. Avem nevoie de cel putin cateva mii de oameni ca Mos Pupaza, ca sa ne pastram identitatea stramoseasca.
    Excelent articol !

    Am plans si am zambit in acelasi timp, gandidu-ma la Mos Pupaza.

    Dumnezeu sa il odihneasca !

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.