Fisura” a ajuns în Maramureş

0
510

„no, vezi, nu mai auzim sunetul ăla de fier pe fier, uite, cântă păsările!”

Piesa „Fisura” a dramaturgului Flavius Lucăcel a făcut „valuri”, aşa că, după succesul din Baia Mare, se doreşte să fie jucată şi în alte locaţii din judeţul nostru. Urmează povestea unei piese care se joacă de trei ani în localităţi din Transilvania, care îi captivează şi pe cei care nu sunt neapărat familiarizaţi cu lumea teatrului.
Dramaturgul Flavius Lucăcel este din Aluniş, în apropiere de Ulmeni, la doi paşi de Maramureş. Toată copilăria, adolescenţa şi o bună parte din tinereţe şi-a petrecut-o în Baia Mare. În ’89, a fost unul dintre tinerii Revoluţiei, mereu pe baricade. Fiind îndrăgostit de Baia Mare, o bună parte din personajele lui se trag din acest spaţiu al Maramureşului. A cochetat şi cu pictura şi îşi câştigă existenţa din meseria de pietrar, pe care a învăţat-o de la tatăl său.
De fapt, este piesa pe care o prezintă în satele din Transilvania ca un gen de ”teatru la şură”. Proiectul lui, demarat de vreo trei ani, a prins extraordinar de bine şi intenţionează să-l mai ducă cel puţin în trei sate din Maramureş. Piesa a fost jucată până acum în judeţele Cluj, Hunedoara şi Alba. Recent, a fost jucată la Muzeul Satului din Baia Mare, unde a avut peste 350 de spectatori (care au stat până târziu în noapte, piesa a început la ora 22). Regizorul, Victor Olăhuţ, este un tânăr absolvent de regie al Universităţii din Cluj, iar actorii sunt de la Teatrul „Lucia Sturdza” din Bucureşti.
Piesa se numeşte „Fisura” şi vorbeşte despre lumea oamenilor simpli. El nu are personaje grandioase. Lumea sa este formată din cerşetori, prostituate, ţărani, oameni care aşteaptă trenul în gară etc. Aproape în fiecare piesă a lui Lucăcel, gara şi trenurile stau aproape de personaje. Personajele vorbesc cu gara, cu trenurile, cu singurătatea, cu despărţirile. Îşi pun câte un pahar de vin şi se gândesc la perioadele frumoase sau triste când au fost în gară. Este undeva în subconştientul autorului această legătură şi iubire faţă de gară, deoarece aşa putea să evadeze din satul său, să plece în Baia Mare şi să meargă la teatru. Într-o zi a fugit de acasă cu hainele pline de paf de piatră, dar tot a întârziat la teatru. Rămas pe scări, a scris prima sa piesă de teatru – avea 16 ani.
Piesa „Fisura” are subiect asemănător cu teatrul absurd al lui Ionescu. Este vorba de doi bătrânei care, pe măsură ce îmbătrânesc, sunt tot mai hapsâni şi tot mai zgârciţi. Cei doi ajung să-şi numere borcanele de murături în cămara lor, femeia îl atenţionează pe soţ că s-a crăpat un borcan. Din această cauză, ajung la disperare. Este un teatru care prinde la publicul care nu este neapărat obişnuit cu teatrul, un public care vine de la munca câmpului şi vrea să vadă „teatru la şură”. Bătrâna descoperă că s-a produs o fisură în peretele cămării şi din clipa aceea li se năruie existenţa. De fapt, Flavius Lucăcel lucrează extraordinar de bine cu problemele lumii din zilele noastre, cu globalizarea, cu progresul. Bătrânul caută cauzele care au dus la fisura din cămară şi ajunge la concluzia că trenurile care trec prin apropiere pot fi de vină, aşa că pregăteşte un „atentat”, ca să deraieze trenul.
Mai exact, se duce cu un pumn de cuie şi le pune pe şina de cale ferată, iar trenul deraiază în gară. După ce a rezolvat problema cu trenul, se gândeşte că fisura poate fi din vina tramvaiului. În clipa în care a deraiat tramvaiul, ies amândoi pe prispa casei, aud păsările cântând şi îşi spun: „no, vezi, nu mai auzim sunetul ăla de fier pe fier, uite, cântă păsările!”. Este o reacţie împotriva progresului forţat care muşcă tot mai mult din lumea naturală şi din viaţa tihnită.

dr. Nicoară MIHALI

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.