Combinatul de odinioară…

0
1950

– La Phoenix se producea aur, argint şi chiar platină!

Istoria Combinatului Phoenix din Baia Mare a început în 1907. Iniţial a fost o fabrică de acid sulfuric, construită de doi oameni de afaceri, Oscar şi Artur Weiser. Întreprinderea s-a dezvoltat şi în 1925, când a devenit combinat. Apoi, drumul este cunoscut: au venit comuniştii la putere şi a fost naţionalizat.
În aşa numitele vremuri bune ale sale, la combinat lucrau peste trei mii de angajaţi. Aici se produceau anual 40 de mii tone de cupru, 120 tone de argint şi 12 tone de aur. Dezvoltarea industriei miniere în zonă a fost şi principala cauză a exploziei demografice din Baia Mare – de la 25 de mii de locuitori, după cel de-al doilea război mondial, oraşul ajunsese, în 1990, la o populaţie de 150.000 de oameni. O parte din foştii angajaţi ai combinatului s-au întâlnit zilele trecute, lucru pe care-l fac de vreo şase ani încoace. Organizatorul Ioan Ciocian a fost liderul sindical al metalurgiştilor. Noi am stat de vorbă cu invitaţii, care ne-au împărtăşit din experienţele lor ca angajaţi ai combinatului: „Cam în anul 2000, pe vremea indienilor s-a închis topirea şi fabrica de acid sulfuric. Eu aveam un schimb în subordine, lucram pe patru schimburi, şase ore şi conduceam tot procesul tehnologic de la fabrica de acid sulfuric. Ce produceam, pleca la export, sau în ţară, până au mai fost industrii care îl foloseau. Era pentru sinteză, diverse. Eu am lucrat la combinat din 1982 şi până acum. Am supravieţuit ca angajată, dat fiind faptul că în anul 1994 am început să mă ocup de partea de mediu şi după ce s-a închis şi a intrat în faliment firma mamă şi cele două sucursale, de aici şi de la Zalău, eu am rămas să mă ocup de partea de închidere şi de mediu. Sunt pensionată din 2007, dar lucrez în continuare. În anul 2008, în plin proces de dezvoltare, investiţional, firma a intrat în insolvenţă. Totul s-a păstrat pentru că urma să se depună planul de reorganizare, ca mai apoi să repornească fabrica. Toată lumea credea acest lucru, însă, din păcate, unul dintre creditori – o bancă comercială –  a cerut executarea silită, în 2011 şi a luat 70% din teren şi clădiri. Atunci a început dezastrul şi cu asta s-a terminat cu Baia Mare. Au mai rămas clădirile în paragină şi câm­pul”, ne-a spus Lia Daniluc, fost inginer chimist la fabrica de acid sulfuric din cadrul combinatului.

Indienii au cumpărat combinatul pentru a face bani din vânzarea deşeurilor

Prima privatizare a combinatului nu a fost una de succes. Astfel, uzina a fost cumpărată de afacerişti indieni, care nu au urmărit decât vânzarea fierului vechi: „Din păcate, indienii care au cumpărat prima dată combinatul nu au fost de bună credinţă, în sensul de a face ceva bun pentru ca fabrica să poată merge înainte. Atunci, pentru că erau probleme de emisii la coşurile din fabrica de topire, dar şi din cea de acid sulfuric – deşi deja se construise coşul acesta înalt de dispersie – s-au hotărât să le oprească, pe veci, din păcate. Este adevărat că a fost imposibil să mai funcţioneze cu problemele de mediu pe care le creau, dar nici nu au avut de gând să facă investiţii. Ei au trăit foarte mult din deşeuri, fiind cantităţi enorme de toate tipurile, valorificabile, din care se puteau extrage metale: aur, argint, cupru, etc. Investitorii au început funcţionarea pe deşeuri de sârmă, din 2000. Poate că au fost bine intenţionaţi, dar numai la început, însă nu au avut capabilitate financiară să facă nimic. Au făcut o curăţenie pe care noi nu o aveam, culegând deşeurile şi făcând bani din ele. Până prin 2003 a durat patronajul indienilor, când firma lor mamă a intrat în faliment, iar combinatul a fost preluat de un grup de firme cu acţionariat străin, cipriot, după câte am înţeles, dar cu administratori români. Cu ei s-a funcţionat perfect până în anul 2008. Cu doi sau trei ani mai înainte au început investiţiile, s-a construit o fabrică nouă, de prelucrare a cuprului, s-au făcut toate îmbunătăţirile pe parte de staţie de epurare, s-a realizat o secţie nouă de alame şi bronzuri, filtre la evacuarea pe parte de pre-rafinare, deci după părerea mea au fost de foarte bună credinţă, însă în 2008 au intrat într-o incapacitate de plată. Peste toate, condiţiile de muncă erau bune, angajaţii aveau avantaje multe: se dădea apă minerală, lapte, pastă de dinţi, periuţe de dinţi, tratamente medicale, echipament. Cât despre turnul înalt, în 1990 s-a dat undă verde la construcţie sub Guvernul Român, dar mai bine s-ar fi dat liber la o fabrică de acid sulfuric retehnologizată, că gazele acide reprezentau practic problema. Dacă se făcea acest lucru, i se mărea capacitatea, şi se făcea o dublă cataliză şi absorbţie, atunci nu mai era nicio problemă şi puteai să ai un coş de dispersie de 10 metri. Au făcut ditamai hardughia, însă cred că o jumătate din oraş şi-au făcut case din cât beton s-a furat atunci: două maşini intrau pe poartă şi trei maşini o luau în altă parte, deci cineva a trăit bine”, a explicat Lia Daniluc.

Secţia de aur, bine păzită

În secţia unde se producea aurul nu intra oricine şi oricum. Totul era păzit: „În secţia unde se producea aurul, intrarea se făcea numai cu pază. Muncitorii se dezbrăcau înainte de a intra pe uşă şi abia apoi pătrundeau în clădire. Banca naţională aici îşi prelucra bijuteriile, ceea ce colecta de la populaţie. De aici plecau lingourile până le-a retras poansonul, din cauză că s-a redus producţia foarte mult”, a conchis fostul inginer chimist.

Preţul impus la metale nu a lăsat combinatul să trăiască

Preţurile cu care combinatul îşi vindea metalele produse era unul impus de la centru, lucru care ar fi dus, într-un final, la închiderea lui: „Am fost angajat la combinat din 1981 până în 1997. Întotdeauna s-a lucrat bine. Ce a fost rău este faptul că s-a ţinut preţul metalelor produse de noi dirijat. Preţul aurului, a argintului, a metalelor preţioase pe care le produceam, chiar şi a cuprului, era unul fix, stabilit de minister sau Banca Naţională. Asta ne-a adus sfârşitul că altfel trăiam mult şi bine. Aurul se extrăgea din concentratele miniere care veneau de la minele din judeţ, dar şi din alte părţi: Satu Mare, Alba, Harghita, Mehedinţi. Aurul se producea şi în mii de kilograme în câte o lună, apoi se turna în lingouri. Noi am avut poanson, adică dreptul de a-l înregistra la bursa internaţională a metalelor preţioase. La fel aveam şi pentru cupru. Însă am avut degeaba poansonul, cât timp nu am avut libertatea să valorificăm metalele produse la preţul pieţei. La combinat puteam produce orice: aur, argint, platină, orice metal preţios, dacă era interes pentru el. Poluare exista, nimeni nu poate spune altceva, dar era în limitele industriei. Eu am fost şi în afara ţării la fabrici de acest gen, în Australia spre exemplu, şi la fel era şi acolo”, a spus Traian Ardelean, inginer tehnolog la fostul combinat din Baia Mare.

Ceauşescu a făcut scandal din cauza dezordinii găsite la combinat

Şi fostul dictator Nicolae Ceauşescu a vizitat combinatul. Ce a văzut, nu i-a plăcut: „Ceauşescu a fost în vizită la noi la combinat la mijlocul anilor 80. A văzut cum era şi a fost scandal mare din cauză că nu era aranjat în incinta combinatului, nu i-a plăcut. După această experienţă, într-un an de zile s-au schimbat în bine lucrurile. Probabil că fostul dictator s-a gândit că de aici ia ţara aur şi tot ce trebuie, iar locul arată cum arată. În momentul de faţă sunt pensionar, cu sănătatea stau bine, nu pot să spun că am probleme vizibile din cauza lucrului la combinat, însă am colegi care au fost bolnavi cronic din cauza locului de muncă. Dar în general se îmbolnăveau cei care nu aveau grijă de sănătatea lor. Fiind un mediu mai toxic, dacă fumai şi consumai alcool, atunci organismul îţi ceda mai uşor”, ne-a mai divulgat Traian Ardelean.

Combinatul era profitabil, dar s-a dorit închiderea lui

Platforma fostului combinat “Phoenix”, având coşul de fum de 351 m
Platforma fostului combinat “Phoenix”, având coşul de fum de 351 m

Alt fost angajat crede că interese mai presus de graniţele ţării au făcut ca fostul combinat Phoenix să se închidă: „Combinatul era profitabil, dar după câte ştiu eu s-a inoculat ideea că nu mai este profitabil. Era imposibil aşa ceva! Făceam cupru de puritate 99,99%, aur, argint, seleniu, acid sulfuric, nişte lucruri unice în ţară. Aurul numai noi îl făceam. Veneau maşinile de la Bucureşti, luau lingourile de aur şi le duceau. Numai de la noi luau, că nu mai făcea nimeni altcineva în ţară. Însă interesele ca să nu mai meargă combinatul din Baia Mare au fost internaţionale, naţionale şi abia apoi individuale. Peste hotarele ţării sigur că existau şi alte combinate ca al nostru, asta era problema. Noi reprezentam o concurenţă serioasă care trebuia eliminată. Aşa am închis şi minele de aur şi toate celelalte, când le avem aici… Pentru cine le ţinem?!”, a completat mâhnit Emil Daneş, inginer la fostul combinat Phoenix.

Phoenix era sursă de venit pentru mii de oameni

„Până în anul 1990, combinatul a fost o sursă de trai. Noi am fost angajaţi undeva la 3.700 de angajaţi, cifră oficială. Cu tot cu familii, erau în jur de 7.000 de persoane care trăiau de pe urma acestui combinat. După acest an a început, încet, distrugerea unui sistem. Practic întreaga economie naţională a fost distrusă pentru interesul cuiva de afară. Doar la noi în Maramureş era mineritul, filatura, construcţiile de maşini, combinatul nostru cu Romplumbul, totul s-a distrus. Interesul a fost să se închidă tot, noi fiind singurul combinat din sud-estul Europei, de aur, argint şi platină. Ca lider de sindicat am intrat peste tot şi am văzut cum se produce aurul şi celelalte metale. Veneau cinci maşini, se încărcau materialele preţioase într-una, după care aceleaşi maşini plecau, dar pe rute diferite, ca să nu se ştie care este cea încărcată cu metalele preţioase”, a spus fostul lider de sindicat.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.