Cultura şi unirea minorităţilor

0
80

În perioada 7-11 decembrie 2018, Asociaţia social-cultural-creştină „eCreator” şi Consiliul Judeţean Maramureş organizează manifestarea „Maramureşul şi unirea minorităţilor”.

Acordul de cooperare încheiat între instituţia judeţeană şi eCreator a fost aprobat de aleşii judeţeni în şedinţa ordinară din 27 noiembrie 2018, condusă de preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Gabriel Zetea. Acţiunea culturală este finanţată cu 25.000 de lei de CJ Maramureş şi se realizează în 18 localităţi din judeţ, cu populaţie de etnie maghiară, ucraineană, huţulă, ruteană sau rusă, respectiv în Baia Mare, Coltău, Baia Sprie, Ocna Şugatag, Sighetu Marmaţiei, Ulmeni, Seini, Crăciuneşti, Repedea, Poienile de sub Munte, Câmpulung la Tisa,Teceu Mic, Berchez, Dămăcuşeni, Bistra, Rona de Sus, Valea Vişeului şi Crasna Vişeului. Sunt organizate întâlniri culturale cu personalităţi marcante din ţară, conducători de reviste literare împreună cu scriitori aparţinând minorităţilor, care, sub auspiciile Marii Uniri, să dea ca exemplu aportul acestor minorităţi la înfăptuirea dezideratului de secole al poporului român, prin sublinierea valorilor culturale, de cult sau artistice ale acestor minorităţi.
Participă: Doina Pană, Vergil Pană, Mihai Suciu, Ilie Gherheş, Maria Nagy, Nicolae Iuga, Daniel Luca, Mariana David, Ion Toma Ionescu, Firiţa Carp, Florin Dochia, Mihaela Huţanu, Adela Conciu, Clara Protea, Adrian Suciu, Anca Iulia Beidac, George G. Asztalos, Nicolae Valareanu Sârbu, Geta Stan, Liviu Nanu, Daniela Guzu, Ştefan Susai, Ecaterina Kiss, Nadia Urian, Daniela Mărginean, Vasile Muste, Virginia Paraschiv, Cristian Gabriel Moraru, Mihai Ganea, Coca Carmen, Carmen Elena şi Ioan Romeo Roşiianu.
Proiectul de hotărâre a fost votat în unanimitate de aleşii judeţeni prezenţi la şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Maramureş. (g.m.)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.