Academia de Handbal Minaur a câştigat Cupa de Iarnă 2019

0
62

Academia de Handbal Minaur a câştigat ediţia 2019 a Cupei de Iarnă, cele şase puncte obţinute în trei partide aducându-i prima poziţie în clasament. Ferencvaros Tornai Club a terminat pe poziţia secundă cu acelaşi număr de puncte (6), echipa din capitala Ungariei fiind dezavantajată de rezultatele meciurilor directe. Ultima treaptă a podiumului a fost ocupată de Pick Szeged cu 4 puncte, fiind urmată de Timişoara pe locul patru cu un singur punct.

„A fost un turneu foarte puternic, cu patru echipe echilibrate valoric. Sperăm să păstrăm tradiţia acestui turneu, benefic pentru noi în această pauză competiţională. Este important pentru noi faptul că cele trei echipe oaspete au plecat din Baia Mare mulţumite de condiţii şi de nivelul jocurilor”, a fost concluzia antrenorului Florin Mironescu la finalul turneului.
În prima zi de competiţie (19 ianuarie) s-au disputat primele două etape. Academia de Handbal Minaur a câştigat partidele cu Ferencvaros, scor 36-32 (20-19), respectiv Timişoara, 27-23 (11-10). Ferencvaros s-a impus în duelul formaţiilor maghiare, scor 34-23 (21-12), pentru ca Timişoara să încheie la egalitate partida cu Pick Szeged, scor 23-23 (12-12). Ultima etapă a competiţiei a fost câştigată de formaţiile maghiare, Ferencvaros impunându-se cu Timişoara, scor 26-23 (12-12), iar Pick Szeged împotriva echipei noastre, scor 25-24 (13-9).
Premiile individuale au fost câştigate de: Popity Bence (Pick Szeged) – cel mai bun portar, Bodo Marton (Ferencvaros) – cel mai bun apărător, Szilagy Benjamin (Pick Szeged) – cel mai bun marcator, respectiv Pribitek Zalan (Ferencvaros) – cel mai bun jucător.
La finalul turneului, preşedintele executiv al Academiei de Handbal Minaur, Vasile Viman, a declarat: „Clubul nostru încearcă să creeze o tradiţie prin organizarea acestui turneu, la care sunt invitaţi de fiecare dată partenerii noştri de la clubul Ferencvaros şi de asemenea încă un club cu tradiţie în handbalul masculin din Ungaria, Pick Szeged. Cu siguranţă în următorii ani o să încercăm să creştem numărul echipelor participante invitând cluburi de renume din Europa şi de asemenea din România. La finalul turneului putem să ne declarăm foarte mulţumiţi de nivelul jocurilor şi bineînţeles de rezultatele juniorilor noştri. Toate acestea nu ar putea fi realizate fără susţinere din partea sponsorilor noştri, cărora vreau să le mulţumesc în numele tuturor membrilor Academiei de Handbal Minaur”.
(academiadehandbalminaur.ro)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.