Săpânţa, deficitară la locuri de cazare

0
58

Comuna Săpânţa este vizitată din ce în ce mai mult de turişti. Astfel, dacă în urmă cu câţiva ani Cimitirul Vesel avea vizitatori doar în sezonul de vară, acum turiştii vin pe toată perioada anului. Acesta este şi motivul pentru care, în unele perioade, locurile de cazare sunt insuficiente.
De sărbătorile pascale, spre exemplu, sau de cele din iarnă, pensiunile sunt ocupate integral de turişti. Cei care nu mai au loc se cazează la localnici. Gheorghe Stan, primarul din Săpânţa, a explicat: „La capitolul turism, stăm foarte bine. Avem turişti de dinainte de Paşte şi chiar până acum. Înainte, era o perioadă în care veneau vizitatori din mai până prin septembrie, iar apoi era linişte. Acum nu contează luna, turiştii sunt tot timpul în comună, numai că în sezonul estival vin cei mai mulţi. În luna noiembrie, spre exemplu, aveam pensiuni care aveau programaţi turişti pe toată luna. Însă numărul locurilor de cazare nu este tocmai suficient, ar mai fi nevoie de locuri, mai ales în perioada de vară. Turiştii care vin se cazează şi la persoane fizice, dacă nu mai au loc în pensiuni. Dar una peste alta, e destul de bine”.
Pensiunile prosperă

Cimitirul Vesel, vizitat zilnic de turişti
Cimitirul Vesel, vizitat zilnic de turişti

Cei care au pensiuni nu se plâng de lipsa clienţilor, mai ales în perioada de vară sau de sărbătorile din iarnă: „Turişti avem din abundenţă. În sezonul de vară, locurile sunt ocupate în totalitate. În ultimii ani, turiştii vin şi se cazează în Săpânţa şi în sezonul rece, fac sărbătorile de iarnă aici, pentru că vor să cunoască tradiţiile. De Paşte nici nu mai spun, avem totul ocupat. Noi le oferim posibilitatea să facă o serie de activităţi, să se implice la treburile din gospodărie, dacă doresc. Turiştii sunt români, dar şi străini”, ne-a explicat doamna Mariana, proprietara unei pensiuni. Atracţia pentru care comuna a devenit atât de căutată de turişti (Cimitirul Vesel) este vizitată zilnic: „Turişti sunt, însă mai mulţi vin în week-end şi în perioada de vară, dar se vizitează cimitirul zilnic. Nu este o zi fără turişti. Preţul unui bilet este de 5 lei. Se lucrează încă şi pe biserică. Nu ştiu când se vor finaliza lucrările”, ne-a spus Ion, cel care vinde bilete vizitatorilor Cimitirului Vesel.
Noi am fost în comună la mijlocul săptămânii, dar tot am întâlnit turişti români şi străini: „Suntem din Bucureşti. Venim aici la Săpânţa nici nu mai ştiu de câţi ani. De fiecare dată ne aducem şi prietenii. Toată zona este frumoasă, cu aer curat, de fapt tot Maramureşul este mirific. Ne-am îndrăgostit de judeţul dumneavoastră”, ne-a declarat Melisa Georgescu. „Săpânţa este minunată, un loc unic în lume, care merită vizitat cel puţin o dată-n viaţă”, a spus şi Lenuţa Diaconescu, o turistă venită tocmai din Moldova. „Suntem din Marea Britanie şi am venit special să vizităm zona Maramureşului Istoric. Am citit pe internet despre regiunea dumneavoastră, despre tradiţii. Totul mi se pare foarte interesant. Am rămas plăcut impresionată şi de ospitalitatea localnicilor. La noi nu găseşti aşa ceva”, a conchis Heather Ross.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.