Reţete tradiţionale din Maramureş, incluse în cartea lui Ştefan Lungu

0
108

„100 de reţete de foc”

Fostul prezentator de la TVR şi fost consilier al Elenei Udrea, Ştefan Lungu a lansat recent o carte de gastronomie. Reţetele incluse în volum au fost adunate de la oameni simpli, din locuri care vorbesc de o Românie reală în care tradiţia este încă păstrată cu sfinţenie. În periplul său prin ţară, Ştefan Lungu nu a ocolit nici Maramureşul, astfel că în carte a introdus aproape 30 de reţete din acest spaţiu. Pe lângă poveştile şi experienţele româneşti, relatate în carte, Ştefan Lungu a ales şi o metodă mult mai la îndemână pentru a face cunoscute reţetele: calea video. Astfel, modul în care se gătesc mâncărurile despre care se vorbeşte în volum poate fi văzut la adresa happyairport.ro. Ştefan Lungu a mai arătat că în luna noiembrie va reveni în Maramureş pentru a filma alte două reţete. În plus, fostul prezentator de la televiziunea publică şi-a propus să colaboreze în continuare cu maramureşeni „de soi” cum sunt Măriuca Verdeş şi Daniel Leş, cei doi fiind prezenţi şi în Bucureşti la lansarea celor „100 de reţete de foc”. Ştefan Lungu a mai precizat că iniţiativa sa a fost susţinută de un libanez care l-a încurajat până la final în demersul său.

De la căutarea vindecării sufleteşti la o provocare… culinară

R: Cum v-a venit ideea să porniţi pe calea celor 100 de reţete tradiţionale româneşti?
Ş.L.: Dintr-o greşeală. Toţi trecem la un moment dat prin momente mai grele sau mai bune în viaţă, toţi suntem puşi în faţa unor alegeri. Eu am ales să îmi vindec problemele mele cu un drum prin România. Era cea mai uşoară cale de a mă regăsi. Am plecat în această incursiune fără a avea ca scop cele 100 de reţete, dar cum foamea la un moment dat te conduce spre diverse locuri şi cum mie îmi place foarte mult să văd România reală, România tradiţională, România veche, am filmat iniţial o reţetă undeva în Bucovina. Am mai filmat una prin Muntenia, apoi m-am gândit că ar fi bine să le adun pe toate şi să le pun pe un canal video online, iniţial mă gândisem la YouTube. Apoi, a încolţit ideea să fac 100 de reţete pentru că era Anul Centenarului Marii Uniri şi toată lumea se învârtea în jurul cifrei 100. Mi-a ve­nit ideea să filmez 100 de reţete video. A fost o provocare. M-am gândit că pentru 100 de reţete am să fiu destul de mult timp plecat de acasă şi o să fiu pe drumurile pe care mi le doresc, mai ales că îmi doream un an în care să nu fac nimic, ci doar să fiu cu mine. Şi am plecat la filmare.
R: Care au fost zonele pe care le-aţi inclus în periplul dvs prin ţară?
Ş.L.: Toată ţara. Nu am ajuns foarte profund în Banat. Am călătorit mult. Sunt vreo 80.000 km făcuţi, mulţi pe jos, pe costişe, pe dealuri şi munţi, cu dormit în natură, sub cerul liber, în stână, în casele oamenilor, pe rogojină, sub cerul înstelat.

Întoarcerea la România tradiţională, România reală

R: Aţi ales în special zonele rurale, zonele mai retrase?
Ş.L.: Conceptul pe care l-am gândit a fost foarte simplu: acela de a mă reîntoarce la România tradiţională. Ori România tradiţională nu se mai regăseşte la oraş. România reală se află undeva sus în munte, în deal, România aceea fără mobilier din Suedia sau fără prea mult plastic, fără inox prea mult, România veche cu oamenii aceea care îşi muncesc câmpul şi apoi vin şi îşi fac singuri de mâncare fără chefi de trei stele, cu produse din grădină, nu din congelatorul unor reţele, România aceea unde omul ascultă susurul râului sau fluierul unui ciobănaş, România aceea unde oamenii zâmbesc pe bune, nu la comandă. Asta a fost România pe care am căutat-o. A fost probabil cea mai grea muncă de documentare pentru că am mers din poartă în poartă. Multe uşi s-au deschis, altele au rămas închise, dar eu mă bucur că la final au fost vreo 100 de reţete. Au fost vreo 120 de reţete. Încă mai filmez 10 acum pentru că vreau ca proiectul să fie perfect. Cartea e închisă cu cele 100 de reţete, dar proiectul video mai are 12 de completat care vor fi completate în următoarele săptămâni.

Cea mai frumoasă întâlnire, cea cu Maramureşul

R: Cum a fost întâlnirea cu Maramureşul?
A fost cea mai frumoasă întâlnire. Eu mai fusesem în Maramureş, dar fusesem ca tot românul în Maramureşul clasic. Am mers la un prieten foarte bun în Baia Mare şi acolo a fost tot cartierul general. Acolo el mi-a făcut cunoştinţă cu alţi prieteni, la rândul lor ei mi-au făcut cunoştinţă cu alţi prieteni şi aşa am ajuns la Daniel Leş, olarul, iar cu ajutorul unei prietene foarte bune din Bucovina am ajuns la Măriuca Verdeş. În felul acesta am reuşit să împrietenesc maramureşenii cu bucovinenii. Pe Măriuca am înregistrat-o în biserica din Călineşti, a fost o adevărată plăcere să o ascult. De atunci sunt îndrăgostit de vocea ei şi oriunde am un eveniment care se pretează în a o pune în valoare pe ea şi a pune în valoare Maramureşul, prima alegere e ea.
R: Ce mâncăruri v-au plăcut în mod deosebit din Maramureş?
Ş.L.: Mi-au plăcut plăcintele cu lictar (magiun de prune) făcute de o socăciţă din Călineşti într-o dimineaţă învăluită în mister. Toate produsele pe care le-am degustat la Daniel Leş, ciorba de miel, pâinea făcută în cuptor, cârnaţii lui Cobâlă, toate preparatele sunt de acolo, de acasă. Toate reţetele sunt şi în carte, sunt şi filmate. Sunt 88 de filme urcate pe o pagină unde pot fi văzute gratuit, adulmecate de români şi de străini.
R: V-au convins maramureşenii cu ospitalitatea lor?
Ş.L.: Nu trebuiau să mă convingă pentru că am atât de mulţi prieteni din zonă încât sunt cucerit de mulţi ani de maramureşeni, cum sunt cucerit de bucovineni, de lipoveni. Fiecare zonă e frumoasă şi fiecare zonă are specificul ei şi oamenii frumoşi ai ei. Maramureşul are ceva special şi de fiecare dată când mă întorc aici, mă simt ca acasă.

Carte pentru călătoriile cu avionul

R: Aţi gătit şi dvs. aceste reţete pe care le aveţi în carte?
Ş.L.: Da. Eu gătesc zilnic. Am prieteni foarte fericiţi că îmi place să gătesc. Îmi place să mănânc cu grăsime. În week-end voi prepara mâncare cu varză şi carne de raţă. Sunt greu de preparat aceste reţete, pentru că nu avem toţi tuci acasă, nu avem untură. În plus, dacă cumperi de exemplu roşii din supermarket, gustul mâncării nu va fi la fel. Cartea nu are nimic complicat. Sunt reţete româneşti făcute de sute de ani, dar sunt realizate la foc şi sunt făcute în casă. Am evitat inclusiv drojdia şi ingredientele care nu se foloseau în trecut. Era viaţa mult mai simplă acum 100 de ani.
R: Ce are inedit cartea dvs de reţete în comparaţie cu alte volume de acest gen referitoare la gastronomie?
Ş.L.: E bine să avem cât mai multe. Mie îmi place mult să citesc cărţile de acest gen. De data aceasta, în această carte nu sunt simple reţete, ci sunt poveşti, experienţe româneşti. Reţetele ca atare şi descrierea lor e video. Mi se pare o îngemănare mai bună şi mai actuală cu vremurile în care trăim. De citit citim mai puţin, de scris şi mai puţin, dar poveştile sunt reale şi transmit emoţia fiecărui loc în parte.
R: Lansarea cărţii a avut loc recent. Unde şi cum s-a desfăşurat?
Ş.L.: Nu mi-am dorit o lansare tipică, la o librărie. Această carte se va distribui gratuit în aeronavele Tarom. Lansarea cărţii a avut loc într-un decor de film în studiourile Castel unde a fost amenajat un sat românesc. S-a gătit în 12 locuri, au fost meşteri populari. S-au gătit reţete din carte, a fost muzică tradiţională românească. S-au făcut cocuţi ca în Maramureş. Toată lumea a fost fericită să guste puţin din România reală. Au fost prezenţi şi Măriuca Verdeş şi Daniel Leş.

„Merită să trăieşti, să simţi, dar şi să mănânci româneşte”

R: După ce aţi colindat aproape la pas România, aţi descoperit aceste mâncăruri deosebite, dar şi locuri frumoase, cum i-aţi convinge pe români să înţeleagă cât de fascinantă e ţara unde trăiesc?
Ş.L.: Eu cred că apreciază. E bine să plece afară, dar e necesar să te întorci spre ţara ta. Orice străin plăteşte bani suficient de mulţi ca să vină să petreacă câteva zile aici, în Maramureş, în Bu­covina, în Delta Dunării. De multe ori când mergeam cu maşina exclamăm: e atât de frumos, încât nu îmi vine să cred că sunt în România! Greşit, chiar este în România, totul. Sunt nişte peisaje care îţi taie respiraţia. Am văzut de multe ori ţara aceasta. Sincer, nu contează locul unde am fost în lume, cred că tot în ţară te poţi regăsi şi te poţi vindeca de orice. Merită să trăieşti, să simţi româneşte, dar şi să mănânci româneşte.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.